De neînvins...




În adolescenţa mea am fost martora unei întâmplări pe care nu am reuşit să o uit niciodată.
Era o zi frumoasă de iarnă. Mergeam să o vizitez pe o colegă de școală care locuia la marginea oraşului. Am mers încet, bucurându-mă tot drumul de peisajele splendide pe care le oferea natura. De aceea am observat cu atenţie totul şi am văzut mai multe decât mi-aş fi dorit. În faţa mea, la câţiva paşi, mergea un călugăr. La un moment dat, un bărbat care venea din sensul opus s-a oprit în faţa lui. Îl cunoşteam pe acel bărbat... era recalcitrant, se certase cu multă lume din oraş, vorbea foarte urât şi îşi bătea frecvent soţia şi copiii. Am observat că i-a spus ceva călugărului, însă acesta nu i-a răspuns şi a încercat să-şi vadă de drum. Bărbatul s-a întors după călugăr şi, vizibil înfuriat, i-a dat acestuia o palmă. Călugărul nu a ripostat, ci a făcut câţiva paşi pentru a se depărta, însă bărbatul agresiv l-a oprit şi i-a mai dat o palmă. Călugărul n-a reacţionat nici de această dată, ci s-a îndepărtat de omul care îl atacase. Bătăuşul şi-a văzut de drum doar după a înjurat şi a scuipat în urma călugărului. Pe partea cealaltă a drumului o femeie şi un bărbat au privit indiferenţi acea scenă, apoi au mers mai departe. N-am înţeles de ce nu au intervenit să-l apere pe călugăr şi-mi uram neputinţa de a fi făcut ceva.
M-a durut şi m-a speriat ceea ce am văzut atunci. Şi m-a făcut să-l urăsc pe bărbatul agresiv care-l lovise şi-l umilise pe un om blând, paşnic, care nu-l deranjase cu nimic.
L-am ajuns pe călugăr din urmă şi, când am trecut pe lângă el, l-am privit discret. Era tânăr şi avea un chip senin şi frumos, cu trăsături care-mi inspirau blândeţe şi încredere. Dar pe faţa lui am zărit urme de lacrimi. Văzându-mă că-l privesc, mi-a zâmbit. Mi-a dăruit un zâmbet senin ca o zi de primăvară. Zâmbetul lui mi-a dat încredere şi speranţă şi mi-a alungat îngrijorarea. M-am bucurat că nu a pus la suflet ieşirea mizerabilă a acelui om şi l-am admirat pentru forţa interioară de care a dat dovadă. O forţă despre care atunci, adolescentă fiind, nu ştiam prea multe.
Când m-am întors acasă, i-am povestit totul tatălui meu şi l-am întrebat de ce unii oameni se poartă aşa. Tata, mâhnit şi furios, mi-a spus că oamenii proşti urăsc ceea ce nu cunosc şi ce nu au capacitatea de a înţelege. „Se tem de cei diferiți de ei, mai ales când este vorba despre cineva mai bun, care are ceva ce ei știu că nu vor avea niciodată.”
Am plâns atunci pentru nedreptatea şi umilinţa pe care a trebuit să le trăiască acel călugăr şi pentru neputinţa mea de a fi luat atitudine în faţa acelui bărbat rău. M-am revoltat în sinea mea de fiecare dată când mi-am amintit acel incident şi l-am compătimit pe călugărul blând şi învins. Însă cu timpul, percepţia mea asupra acelei întâmplări s-a schimbat.
A trebuit să treacă ani şi să trăiesc şi eu experienţe de viaţă cu oameni care lovesc şi insultă în mod gratuit ca să învăţ că nu cel lovit este învins, ci acela care loveşte. Şi am realizat că nu durerea călugărului ar fi trebuit să mă mâhnească atunci, ci sminteala acelui bărbat care l-a lovit nemeritat. Nu nedreptatea la care a fost supus călugărul ar fi trebuit să-mi stârnească mila, ci răutatea omului agresiv.
Acum ştiu că, de fapt, cel umilit nu a fost călugărul lovit și înjurat, ci acel bărbat care s-a purtat nebunește. Nimic nu umilește și nu degradează mai tare ca purtarea neomenească.

Când văd persoane care condamnă şi atacă vehement pe cineva, recunosc de îndată tiparul de inferioritate: recunosc slăbiciunea, teama, complexele şi prejudecăţile. Acum ştiu că atacă doar cei care se simt ameninţaţi de un spirit superior.
Privind în urmă la scena pe care am văzut-o în adolescenţa mea, încerc să-mi imaginez cum ar fi fost dacă acel călugăr ar fi ripostat... Ar mai fi fost el diferit cu ceva de agresor, chiar dacă era în legitimă apărare? Ar mai fi fost el demn de categoria din care face parte dacă ar fi devenit şi el violent? Nu, el nu numai că nu a reacţionat în vreun fel – să vorbească, să riposteze – dar el nici măcar nu s-a ferit de atacator: a acceptat să fie lovit, umilit, probabil gândindu-se la Iisus Hristos.
Aceea a fost lecţia mea despre cum trebuie să răspunzi atacurilor şi răutăţilor.
Eu cred că bunătatea poate fi mereu o soluție și un răspuns...

După câţiva ani, l-am revăzut pe călugăr ajutând o familie căreia îi arsese casa. Muncea cot la cot cu toată lumea, transmiţându-le tuturor încredere, curaj şi forţă. Zâmbetul lui frumos, purtarea lui exemplară mi-au arătat că omul bun este de neînvins.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii





  1. Acum stiu de ce esti tu atât de buna.Experientele de viață prin care ai trecut te-au facut asa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oamenii se nasc buni. Ca sa ramana asa, sufletul si mintea trebuie sa fie in armonie. Astfel, rautatea si mizeria umana nu poate sa-i atinga. Doar ii mahneste.

    RăspundețiȘtergere
  3. prin experiente de viata invetilectii care te maturizeaza si te fac sa iti dai seama ca fiecare situatie si moment clipa si minuta oricit de grea ar fi ia treci prin ia sigur pe tine si nutireprosa nimic...viata e adevarata scoala care te invata lectii care te schimba uneorite ingenungheaza alteori te ridica sau alteori te poate distruge...dar totusi e viata cea care ne ofera ceea ce noi trebuie sa invatam.doar atunci vom sti cum sa traim din plin si cu adevarat...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ceea ce iubesc cel mai mult din poveștile tale sunt povețile tatălui tău,sunt extraordinare, pline de învățătură și bunătate.Și le iubesc, poate, pentru că eu nu am avut parte de așa înnvățături. Părinții mei mă ceartă pentru că eu cred în bunătatea oamenilor... ”deschide ochii, vezi realitatea, lumea e rea.” Și din păcate asta e învățătura multor părinți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fix asa simt si eu. Iubesc povestile cu tatăl tău. Învățăturile lui sunt superbe. Mulțumesc că le împărtășești cu noi.

      Ștergere
  5. Experiență noastră de viață ne face ceea ce suntem! Dar depinde de noi dacă din această experiență luăm partea bună și devenim mai buni, mai frumosi, cum ai făcut tu, sau luăm partea rea și devenim răi, violenți...ca omul din postarea ta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu ştiu cum se face, dar mereu reuşeşti să publici postări de care sufletul meu are nevoie în acel moment.Tot ce mi-aş dori ar fi să poți publica mai des.Ai un talent aparte! Mi-aş dori mult să te cunosc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Este nevoie de inteligență, forță interioară, frumusețe sufletească și bunătate pentru a reacționa precum călugărul la răutățile celor din jur. Toate aceste calități, cred eu, se regăsesc în fiecare din noi, trebuie doar să alegem să trăim frumos. Pupici.

    RăspundețiȘtergere