Revoltă


Nu pot să tac. Nu ar fi corect să nu iau atitudine ca să apăr oameni = preoți în care se aruncă mult noroi pe nedrept.
Recunosc, pe patriarh nu prea l-am plăcut de la bun început. Nu știu de ce. Chipul lui nu îmi inspiră lumină, înțelepciune și bunătate - care ar trebui să se găsească pe oricare față bisericească. Ba mai este și arogant. A spus că nu s-a dus să facă o slujbă pentru victimele de la Colectiv pentru că nu l-a invitat nimeni... Că acolo se făceau ritualuri satanice, că muzica rock și heavy metal este a lui satana... Și pentru toate acestea lumea se revoltă acum pe facebook, oamenii s-au înverșunat împotriva fețelor bisericești și și-au pierdut încrederea în preoți.

Se dezbat aprins lucruri care frustrează. Nu înțelegem luxul în care defilează patriarhul, nu vedem rostul împopoțonării, aurul și mașinile de lux, majoritatea din banii enoriașilor, mulți dintre ei săraci, fără mașini, mulți dintre ei cu papucii rupți, mulți dintre ei bolnavi. Banii aceia pe care biserica îi are la dispoziție nu ar trebui să fie pentru desfătarea preoțimii, nu sunt pentru limuzine care costă zeci de mii de euro, sunt pentru a întreține bisericile (de care lumea are nevoie), iar surplusul să ajute oamenii săraci, bolnavi, cu nevoi. Așa ar fi normal, așa cred că ar vrea Dumnezeu. Să iei de la cineva care are mai puțin decât tine și să te bucuri de lux, mi se pare strigător la cer. Dacă ai luat de la unul sărac, măcar ajuta pe cineva și mai sărac.
Preoții se pot plimba și cu mașini normale. Mi se pare vulgar, indecent și impertinent să defilezi în asemenea lux, cu atât mai mult cu cât în România este nevoie disperată de spitale, de orfelinate, de centre pentru oameni fără adăpost, de școli, iar BOR învârte milioane de euro...
O altă chestie care nu îmi place la patriarh este faptul că are o atitudine superioară față de alți preoți. Nu știu cum este cu rangurile la preoți, nici nu mă interesează, știu că nu poți fi mai sfânt doar pentru că deții o titulatură. Ești mai sfânt când ești mai bun, mai iertător, mai implicat în schimbările în bine, când construiești oameni de bine. De bunătatea și iertarea pe care biserica le tot invocă, nu poate fi vorba la un preot care face discriminări. Suntem TOȚI ai lui Dumnezeu, indiferent de religia în care am fost botezați (țineți cont că la naștere nu ne întreabă nimeni din ce religie dorim să facem parte, iar Dumnezeu știe că alții au ales pentru noi). Suntem toți ai lui Dumnezeu, indiferent ce muzică ascultăm, ce distracții preferăm și cât timp ne trebuie să evoluăm pe plan spiritual. Dumnezeu știe intenția din fiecare alegere și conjuncturile care au determinat fiecare alegere.
Ceea ce nu pot concepe la un reprezentant al bisericii sunt lipsa de informare, limitarea și prejudecățile. Este incalificabil să afirmi despre o masă de oameni că sunt sataniști și făceau ritualuri drăcești în clubul Colectiv. Nu mai suntem în secolul 15... Un reprezentant al unei instituții trebuie să fie responsabil în declarații, să nu transmită mesaje eronate, care să dezinformeze și să dezbine lumea. Și trebuie să fie decent, să nu judece alegerile altora, așa cum îndeamnă lumea, de mi s-a acrit de sloganul "nu judeca". "Să vină la biserică, nu în cluburi! "- a fost o afirmație habotnică și lipsită de respect făcută de patriarh, mai ales făcând referire la oameni care au murit sau care acum suferă în spitale.

Revin la iertare, la toleranță, la bunătate. Dumnezeu ne acceptă pe toți. Cu ce se crede mai presus un reprezentant al bisericii ca să separe el o anumită categorie de oameni (rockeri de ceilalți)?
Aceste fețe bisericești, prin exemplul lor îndepărtează lumea de biserică. Fiindcă nu toți suntem o turmă de naivi fără discernământ.
Catedrala neamului ar fi fost binevenită după ce am fi rezolvat alte probleme, altfel, ea nu va fi altceva decât mărturia bisericii că este indiferentă la nevoile și neajunsurile poporului, că are ambiții și orgolii care n-au nimic în comun cu Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu vrea să îi construim lui temple, iar oamenii să moară din lipsă de spitale și dotări medicale. Nu cred că Dumnezeu vrea temple imense, iar copilași mici să meargă kilometri prin zăpezi și ger ca să ajungă la școli. Și chiar dacă în țara asta am fi avut mai multe spitale și școli decât am fi avut nevoie, tot nu ar trebui umplută cu biserici peste biserici, ci ar trebui ajutați oamenii care mor de foame în țările subdezvoltate. Că și ei sunt tot ai lui Dumnezeu. Iar granițele noi le-am făcut.
E mentalitatea mea și cu ea voi muri. Este noțiunea mea despre Dumnezeu. Despre ce ar vrea El de la omenire.
Sunt curioasă ce bucurie vor găsi și cum se va simți conștiința oamenilor când vor trece pe lângă catedrala neamului sau chiar când se vor ruga în ea, știind că în locul ei ar fi putut exista un spital care să salveze vieți. Poate că asta este, de fapt, problema: lipsa unei conștiințe... Ni se pare normal să avem catedrala, în timp ce copii grav bolnavi sunt nevoiți să ceară zeci/sute de mii euro de la popor ca să se vindece în alte țări... Iar dacă nu reușesc să adune banii, mor. Mor, nu pentru că nu avem medici, ci pentru că nu avem spitale dotate cu cele necesare.
Cam așa stau lucrurile pe care nu vrem să le vedem... sau pe care le vedem, dar le acceptăm tacit.

Dar, cu toate acestea, trebuie să îi apăr pe preoții adevărați. Pe cei puși pe nedrept la un loc cu cei care nu dau un exemplu bun. Nu este corect să generalizăm. Există preoți minunați, oameni buni, implicați, adevărați duhovnici, îndrumători. Preoți care nu se desfată în lux, care merg pe jos kilometri, prin ploi, zăpezi și prin călduri insuportabile ca să ajute oamenii. Sau care dețin mașini normale, nu opulente. Preoți care au construit case și cantine pentru copii. Preoți care aduc alinare la necaz, care ajută oamenii să devină mai buni. Cunosc astfel de preoți, adevărați PĂRINȚI, buni ca pâinea caldă, demni de a fi ascultați și urmați. Preoți care înainte să muște dintr-un măr, se uită în jur dacă nu există cineva care să aibă mai multă nevoie de el. Preoți care nu profită nici de naivitatea și nici de disperarea oamenilor. Acești preoți care nu defilează cu bunătatea lor, cu acțiunile lor caritabile și care ne apropie de Dumnezeu prin exemplul lor frumos, nu cu mustrări, nu speriind cu iadul, nu cu șantaj emoțional, merită respectul cuvenit și încrederea cuvenită. Din respect pentru ei nu trebuie să generalizăm și să-i băgăm în aceeași oală cu cei care dau dovadă de indiferență. Ei trebuie iubiți și urmați. Îmi pare rău că nu pot povesti despre astfel de oameni minunați, despre ce acțiuni am avut cu ei, despre gesturi frumoase pe care le fac. Ei vor discreție, fac totul din iubire pentru Dumnezeu și pentru semeni. Și, în isteria asta generală, când toți preoții sunt judecați pentru că omul care ar trebui să-i reprezinte cu mândrie a făcut afirmații extrem de nefirești la adresa celor care se aflau în clubul Colectiv, ar fi fost nedrept să tac, să nu îi apăr.

Vă las pe voi să gândiți mai departe... Eu am spus ce am avut de spus.




  1. bun articolul. Pacat ca el nu sensibilizeaza decat zona deja constienta de nedreptatile si fariseismele liderilor bisericii. Indoctrinatii si cecitalii mentali, nu vor face nimic sa se schimbe.

    RăspundețiȘtergere