Soție și mamă sau tartor?


Am fost de curând în vizită la nişte prieteni de familie. Oameni cumsecade, o familie frumoasă. Au o căsuţă frumoasă şi duc un trai decent. Material nu le lipseşte nimic. Ce nu am găsit eu în acea casă au fost armonia, bucuria, căldura şi iubirea arătate şi declarate.
Prietena mea m-a uimit prin purtarea ei faţă de soţul şi copilul ei. Cât timp am stat la ei aceasta i-a mustrat într-una. "Aşa se lasă asta, stau toată ziua să strâng după voi ca o proastă!"
În timpul mesei le-a făcut tot felul de observaţii amândurora. Când băieţelul s-a aşezat pe canapea, prietena mea i-a spus cu un ton răstit: "Ai grijă cum te aşezi, abia am aranjat pernele alea."
Eu mă simţeam deja vinovată că mă tolănisem comod pe pernele de pe canapeaua ei.
Am plecat cu o senzaţie stranie că am deranjat şi că soţul şi băieţelul prietenei mele s-au simţit stânjeniţi şi umiliţi în prezenţa mea.

Educaţia nu se face în prezenţa musafirilor şi în niciun caz cu ton răstit, plin de reproş. Şi am îndrăznit să-i spun asta prietenei mele care nu a primit bucuroasă observaţia mea.
Am întrebat-o dacă vrea să fie soţie şi mamă sau tartor? Dar ea s-a victimizat cu argumente exagerate de genul "amândoi îşi bat joc de mine".
De fapt, nu-şi bate nimeni joc de ea. Şi soţul ei şi băieţelul par foarte cuminţi şi ordonaţi. Dar ea are obsesiile acelea comuniste de a proteja excesiv lucrurile din casă, de parcă mobila şi covoarele ar fi mai de preţ ca familia.
Eu cred că familia se poate educa şi cu vorba bună, nu cu ceartă, reproşuri şi umilinţe. Se pot face observaţii şi zâmbind şi cu un "te rog frumos", nu numai cu pufnituri, trântituri şi victimizări. Totul trebuie făcut cu grijă, cu blândeţe şi cu iubire, altfel transformăm căminul într-un loc neprimitor, lipsit de pace şi armonie.
Este de ajuns că în societate (la şcoală sau la serviciu) nu suntem întotdeauna bine primiţi şi că avem parte de medii ostile. Măcar acasă să avem parte de linişte, de bucurie și afecțiune, să ne simţim în siguranţă, apreciaţi şi iubiţi. Cu toții suntem obosiți, stresați și tensionați, dar purtarea primitivă nu ajută pe nimeni.  :)
Un om mereu frustrat, mereu nemulţumit şi critic, indispus şi arţăgos, care-ţi aminteşte mereu că nu eşti bun de nimic este extrem de obositor şi de neplăcut. Cearta, reproşurile şi umilinţele nu au ce căuta într-o familie. 
Vrei un copil şi un soţ care să se teamă de tine sau care să te iubească? Iar când copilul tău va fi adult, ce-ai vrea să-şi amintească despre mama lui? Că a fost o mamă caldă şi blândă, sau un tiran care-l certa mereu pentru lucruri şi pentru gesturile stângace?
Nu te mai concentra asupra covoarelor, a canapelei şi a pernelor (care sunt desinate folosirii), ci concentrează-te asupra oamenilor dragi. Priveşte-ţi soţul şi copiii în ochi, încearcă să afli ce stare au, dacă le lipseşte ceva, dacă au vreo teamă, dacă au vreun vis. Cunoaşte-i, vorbeşte cu ei, glumeşte cu ei, încurajează-i şi fiţi cu adevărat împreună... acel împreună care alcătuieşte atât de minunat şi de unic o familie!




  1. Cind intri intr-o astfel de casa zici ca ai intrat la muzeu si va rog nimic nu atingeti.Mai tirziu vom regreta aceste clipe care le-am pierdut din cauza rutinei de menaj.

    RăspundețiȘtergere
  2. mama mea face la el.tipa toata ziua,nimic nu ii convine.eu nu ma mai duc cu placere acasa.prefer sa pierd vremea prin oras decat sa ma duc acasa sa o vad mereu nervoasa.daca nu tipa la mine tipa la tata.nu ii convine nimic,face scandal din orice.a fost la mine o colega si m-a facut de rusine in fata ei cand a inceput sa tipe ca dimineata cand am plecat la scoala nu mi-am adunat rufele de afara de pe sarma desi nu erau uscate....
    de aceea nu ma duc cu nimeni acasa.
    abia astept sa plec la casa mea ca nu mai suport!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încearcă să comunici cu mama, să vezi dacă nu cumva are ceva probleme despre care nu știi, probleme care o determină să fie irascibilă. Stai de vorbă cu ea. Nu e o soluție să te îndepărtezi... Mama e mama.

      Ștergere
    2. Stiu ca acum ai impresia ca o urasti pe ma mama,e normal si e omenesc!Dar incearca sa observi ce totusi are mama bun pe linga aceste reprosuri! Deseori o gura réa,ascunde un suflet bun si prea ranit de nedreptatea vietii!

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Asa e. Nedreptatile vietii ne fac si pe noi nedrepti. Din pacate. Mai rau e ca nu putem retrage niste vorbe spuse la supărare sau niste fapte generate de altii sau de propria nemultumire.

      Ștergere
  3. Citesc, recitesc și îmi dau seama câte aveam să pierd dacă nu eram oprită la timp. Dăm vina pe greutăți, stres, dar nu realizăm cât de frumoasă este viața lângă cele mai dragi fințe. Ne putem schimba, cu puțină întelegere și ajutor. Eu am avut șansa să fiu îndrumată către bine de un om special și așa am reușit să salvez familia. Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și în sac! Te iubim, Irina!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cunosc personal astfel de cazuri, in doua familii. Am fost de cateva ori, demult, cu ani in urma. Am renuntat sa mai merg, ma simteam oribil. Ai dreptate, educatia nu se face in fata musafirilor! Nimeni nu trebuie sa faca pe cocosul in casa, nimeni nu trebuie sa arate ca le stie pe toate, cat este de ordinat si cat este de perfect! Nimeni nu-i perfect! Eu ma intreb cum se suporta membrii familiei intre ei cand in casa exista astfel de "ciocanitori"! M-a ferit Dumnezeu de asa ceva!

    RăspundețiȘtergere
  5. In familie trebuie sa existe echilibru. In familie trebuie sa-ti incarci bateriile: armonie, caldura, intelegere, rabdare. Nu-ti poti revarsa stresul si frustarile zilnice asupra celor mai apropiati. Casa nu este un muzeu. Probabil intr-o asemenea casa trebuie sa plutesti pentru a nu atinge nimic.Sa nu intre nimeni ca se toceste podeaua. Detest obsesiile referitoare la curatenie si ordine. Normal, acasa trebuie sa ai ordine si curatenie dar obsesia ca un lucru trebuie sa stea numai intr-un anumit loc si intr-un anumit fel, imi da deja de banuit. Nu pot intelege nici atasamentul exagerat fata de un lucru. Eu am muncit pentru el iar daca s-a stricat ma voi mobiliza sa muncesc mai mult si sa il inlocuiesc cu ceva mai bun si mai frumos. Pretuiesc omul si nu un lucru material. Imi place sa invit prieteni si imi doresc sa se simta cat mai bine la mine pentru ca de aceea ii invit. Nu-mi plac formalismele. Iar desconsiderarea partenerului de viata in fata altcuiva mi se pare o lipsa de respect a celui care face acest lucru fata de sine insusi. Este de netolerat. Probabil partenerii sunt total incompatibili. Cum pot sta cu un om care are un alt sistem de valori fata de cel al meu? Normal ca mai sunt si ""descarcari electrice". Dar acestea se negociaza in doi: unul vocifereaza si celalat il intelege si-l lasa sa se calmeze iar apoi se pun de acord; preferabil sa fie cat mai rare. Nu inteleg de ce sa-ti otravesti viata cu tot felul de nimicuri si sa-i traumatizezi psihic pe cei care iti sunt cei mai apropiati. Sunt femeie si cel mai important mi se pare ca intr-o familie, cea care este reponsabila cu asigurarea echilibrului trebuie sa fie femeia.Iar ea trebuie sa fie...rasfatata. Respect, intelegere, demnitate...daca aceste principii nu sunt respectate atunci ce rost mai are...coabitarea? Imi plac: sinceritatea si caldura cu care scrii Irina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt sincera din natura. Si a casa cuiva, inca de mic copil, nu mi-am permis sa ma intind pe pernele nimanui. Nu o zic in nume de rau. Bunele maniere sunt de invatat la nesfarsit. Revenind la argumentul de care te ocupi... in spatele femeilor care dovedesc mai multa rigiditate se ascunde multa sensibilitate. Deci ele sunt mai aparent militaresti dar foarte iubitoare. Sunt prima in lista cu un caracter tare care face reprosuri pt a fi mai perfecti, mai buni etc, dar iubesc defectele atat cat calitatile. Deci nu o spun in nume de rau, si sunt prima a nu a fi perfecta. ;) poate ca ar ajuta sa nu se dea importanta remarcilor decat privind in sensul bun, acela de a imbunatati ceva. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era vorba despre pernele decorative ale canapelei (care au rol de spătar) de care m-am rezemat... așa cum este normal. :)
      Cât despre a nu se da importanță remarcilor... e imposibil, oamenii cicălitori sunt obositori! E crunt să te simți tot timpul sub lupă, să stea tot timpul cineva să-ți comenteze fiecare gest. Mai ales de față cu alții.

      Ștergere
  7. Cunosc astfel de oameni si din pacate sunt din familia mea. Dar stii ce e mai rau ? Daca stau cu ei cativa ani buni devii si tu la fel , fara sa vrei si fara sa iti dai seama. Pur si simplu, incepi si tu sa ii cicalesti pe altii. Eu asa am patit. Dar bine ca mi-am dat seama si acum incerc sa fiu o sotie mai buna : fara reprosuri, fara critici, fara certuri. Incerc sa imi inteleg sotul si sa il respect mai mult.

    RăspundețiȘtergere