Iubirea ascunsă în buchețele de flori



Când eram mică, aveam o vecină care se numea Maria. Era o tânără frumoasă și blândă, de care m-am atașat foarte tare. Ori de câte ori o vedeam, inima îmi tresărea de bucurie. Alergam fericită către ea şi o cuprindeam într-o îmbrăţişare strânsă, ca pe o mamă bună. Orice bucurie aveam, o împărţeam cu ea. Iar dacă aveam ceva dulce, trebuia neapărat să îi dau şi ei. Îi dăruiam desene şi adoram să îi duc flori. Culegeam toate floricelele care îmi ieșeau în cale şi le adunam în bucheţele mici pe care i le dăruiam cu dragoste. Voiam să ştie cât de mult o iubeam şi, mai ales, îmi doream să îi bucur sufletul.
Într-o zi, i-am dăruit un bucheţel micuț de flori pe care le culesesem din grădină. Ea m-a pupat, mi-a mulţumit şi a plecat acasă. Mai târziu, tata m-a trimis la ea acasă ca să-i duc ceva. La câţiva paşi de uşa ei, am văzut bucheţelul de flori pe care i-l dăruisem mai devreme zăcând aruncat pe o dală de piatră. Florile erau deja ofilite…
M-am întristat atât de tare, încât abia am reuşit să vorbesc cu Maria, iar când am ieşit pe poartă am izbucnit în plâns. M-a durut să îmi văd sufletul aruncat pe jos şi abandonat… Fiindcă acolo, în acel bucheţel, era o parte din sufletul meu. Fiecare floricică avea o bătaie a inimii mele, bătaie plină de iubire, speranţă şi inocentă.
De atunci nu i-am mai dăruit flori Mariei. Şi m-am resemnat cu gândul că ea nu mă iubea şi că doar era amabilă cu mine, aşa cum este orice adult cu un copil.
Nu am uitat niciodată acea poveste care m-a întristat şi m-a dezamăgit profund. Mult timp m-am temut să mai dăruiesc ceva cuiva. Mi-a fost teamă că voi fi respinsă, că gestul meu nu numai că nu va fi preţuit, ci de-a dreptul ridiculizat,  că mi se va răspunde cu indiferenţă la iubire.
Adeseori, fără să vrem, îi rănim pe oameni sufleteşte, acolo unde doare cel mai rău. Uneori o facem conștient, alteori inconştient. Le rănim sufletele oamenilor cu indiferenţa faţă de sentimentele lor frumoase, le rănim pentru că nu ştim să primim iubirea care ni se oferă.
Fiecare gest frumos, fiecare zâmbet, fiecare intenţie de apropiere sufletească, fiecare cuvânt frumos poate fi asemănat cu un bucheţel de flori care ni se dăruieşte. Fiecare bucheţel ascunde iubire şi dăruire, oricât de banal şi de neînsemnat ar părea.
Nu aruncaţi „bucheţelele de flori” pe care vi le dăruiesc cei care cred în voi şi care vă preţuiesc! Apreciaţi orice floare, oricât de mică şi de neînsemnată ar fi. Preţuiţi-o, îngrijiţi-o şi fiţi recunoscători - ea poartă prinsă în ea iubirea celui care v-a dăruit-o.


Fragment din Cartea Insomnii

Irina Binder - Insomnii





  1. Foarte frumos si adevarar .

    RăspundețiȘtergere
  2. De multe ori in viata se intimpla lucruri dupa care suferim anume ,ca nu am inteles corect,s-au nu am fost inteleshi corect.A cui sa fie vina?

    RăspundețiȘtergere
  3. O poveste scrisă atât de simplu şi frumos încât,simţi cum,fiecare cuvânt are suflet. Aşa am simţit!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos si adevarat

    RăspundețiȘtergere
  5. sunt una din persoanele care pastreaza desenele primite de la oricare copilas si floricelele primite le pun in carti...credeam ca sunt ciudata;

    RăspundețiȘtergere
  6. eu am patit asta acum la 35 de ani...am cules cateva floricele mov cu stropi de ploaie din curtea locului de munca,le-am daruit unei colege pe care o vedeam ca o mama fiind mai in varsta,dupa cateva ore mi-am aruncat ochii catre cosul de gunoi, floricelele erau acolo...m-am resemnat spunandu-mi in gand ``da ea de nationalitate unguroaica,eu romanca``in acea zi era ziua mamei in tara in care traim...

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna! ti-am citit cartea,si am si eu o curiozitate..pana la urma cu cine ai ramas?:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Da. E trist...Si totusi unii chiar nu vad iubirea din gesturile mici ...
    Dar multi n-o vad nici chiar atunci cand aceasta le izbeste ochii...
    De exemplu, atat de mult a iubit Dumnezeu oamenii, si-i iubeste inca, incat singura solutie ca noi sa vedem dragostea Sa, a fost sa jertfeasca ce a avut El mai de pret, pe Singurul Sau Fiu, ca El sa traiasca printre oameni, sa-i inteleaga, sa le dea vindecare si apoi desi urat de multi sa-si dea viata pentru a le arata cat de mult sunt iubiti de Dumnezeu. Cat a umblat printre oameni i-a chemat si ne cheama si azi: "Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna."
    Si-a intins mainile pe cruce, ca sa ne spuna; Vezi cat de mult te iubesc?
    Si totusi suntem orbi!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cand am citit inceputul am crezut ca vei continua prin a spune ca Maria s-a bucurat de flori, dar de fapt nu a fost asa. M-am intristat sa citesc mai departe, dar important este ca tu ai daruit din suflet si asta conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu pot sa nu compar cu ceva ce i s-a intamplat fetitei mele. Invatatoarea pe care a avut-o ducea florile primite de la copii acasa si le dadea pisicutei sa se joace cu ele si se lauda cu acest lucru la scoala. In clasa a IV a, fiica mea a refuzat sa ii mai duca flori, spunand ca nu vrea sa se joace o pisica cu banii parintilor ei.

    RăspundețiȘtergere
  11. Uff, cata dreptate ai, Irina, acum mi-am amintit ceva.... fetita mea descoperise lumea anul trecut cand avea doar 2 anisori si jumatate, era fascinata de papadii, le culegea, daca erau albe le sufla, daca erau galbene mi le daruia... eram tare bucuroasa, pana cand, ca orice mama cu prunc mic, eram tot timpul plina de sacose cu sticla de apa, hainuta care o incalzea, biscuiti in caz ca ii era foame; si odata, cred ca am lasat pur si simplu papadia sa-mi cada din mana - si astazi, citind randurile tale, mi-am amintit gestul ei micut care atunci a trecut neobservat.... plina de bagaje, Anamaria ma trage de mana si imi daruieste din nou o papadie - era aceeasi papadie pe care eu o aruncasem, iar ea mititica a crezut ca mi-a scapat din mana!!! Ma bucur tare mult ca atunci n-a inteles gestul meu meschin. Iti multumesc ca mi-ai amintit aceasta intamplare. Acum stau si ma gandesc, ca primavara acesta, la 3 ani si jumatate nu imi mai daruieste flori!!!! Trebuie sa-mi amintesc ce gest oi fi facut....

    RăspundețiȘtergere
  12. Si mie imi plac tare mult florile,iar copiii mei imi fac mici buchetele cu flori de camp pe care mi le daruiesc cu multa bucurie.In zilele insorite cand iesim impreuna la plimbare pe camp adunam flori pe care ni le daruim,eu fac 2 buchetele pt. ei si ei strang impreuna un buchet imens .Nu as putea niciodata nu ingrijesc florile primite,indiferent ce tip de floricica ar fi ea.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cred ca e cel mai trist sa vezi ca persoana pe care tu o considerai foarte importanta, la care tu chiar tineai foarte mult,cea cu care imparteai tot, cea careia ii spuneai tot ce aveai pe suflet,cea care credeai ca te asculta din placere, nu din amabilitate,cea pentru care faceai tot ce puteai doar ca sa o vezi ca zambeste, sa o vezi fericita, persoana pe care tu o considerai cel mai bun "prieten"...arunca si iti calca sufletul in picioare,toate sentimentele tale..trist,foarte trist.

    RăspundețiȘtergere