Faptul că ești criticat nu înseamnă că nu ești bun!



După ce i-au murit părinţii şi după ce fraţii lui au plecat definitiv în Germania, tata a rămas singur în ţară, fără nicio rudă. Zeci de ani s-a simţit foarte singur, lipsit de iubirea unei familii şi nu numai o dată l-am văzut plângând de dorul lor. Mai avea doar amintirile despre ei şi un singur frate care venea în fiecare an să ne viziteze.
Pe acest frate tata îl diviniza. Se pregătea luni de zile înainte de venirea lui, făcând casa părintească să arate cât mai curată şi să fie cât mai primitoare. E adevărat, nu reuşea să asigure ordinea şi perfecţiunea din Germania, cu care unchiul meu era obişnuit şi de care era atât de dependent. Astfel, în fiecare zi, dacă nu cumva de câteva ori pe zi, unchiul meu găsea ceva de criticat, comparând mereu totul cu Germania.
„În Germania nu sunt gropi și nici noroi.”;”În Germania gardurile n-au voie să arate aşa.”; „În Germania faţadele caselor sunt vopsite, altfel te amendează primăria”; şi tot felul de critici.
Ştiu că unchiul meu mă iubea foarte mult, însă, nu mă scutea nici pe mine de critici. Deşi eram doar un copil şi găteam, îi călcam cămăşile şi îl serveam cum puteam eu mai bine, mă critica non stop. După ce îmi mulţumea pentru o cafea (de exemplu), îmi atrăgea atenţia ba că linguriţa trebuia să fie nu ştiu cum, ba că zahărul nu trebuie să fie pietrificat în zaharniţă...
Nu-i nimic, aşa am învăţat. Dar pe tata îl durea. Aştepta câte un an întreg venirea fratelui său, visând ca un copil şi, când acesta venea, avea parte numai de critici şi de reproşuri. Momentele care ar fi trebuit să fie frumoase, erau momente triste şi umilitoare. Nu l-am auzit nici măcar o dată pe unchiul meu să îl laude pe tata pentru ceva... măcar pentru că, deşi neglija o casă pe care refuza să o mai repare pentru că primise ordin de demolare, creştea singur un copil. Şi, scuzaţi-mi modestia, nu orice fel de copil. Un copil premiant, care întreţinea casa făcând curăţenie, mâncare, care de mic a avut responsabilități de adult.

După ce a murit tata, i-am scris unchiului meu o scrisoare şi l-am mustrat: „Te-a iubit atât de mult, te-a divinizat. Dar tu n-ai făcut toată viaţa ta altceva, decât să îl critici. Toată viaţa ta i-ai transmis doar că nu e bun de nimic, că e prost, că e slab, că nu ştie să facă nimic. Era simplu din confortul Germaniei tale luxoase să vii la noi şi să faci pe baronul de vacanţă. Nu te-ai gândit niciodată câte eforturi făcea tata să te primească frumos şi cât tânjea după o vorbă bună. Ai fost singurul membru al familiei pe care îl mai avea şi tocmai de la tine n-a avut parte de niciun pic de iubire. Toată viaţa lui a suferit că n-a reuşit să te mulţumească şi a murit convins că nu e destul de bun şi că n-a reuşit să fie fratele pe care ţi l-ai fi dorit. Cu toate acestea, cu toate criticile tale, tu ai fost fratele pe care şi l-a dorit şi pe care l-a iubit.

„Ai dreptate, draga mea, dar acum ce mai pot să fac?” – mi-a spus unchiul meu la telefon, după ce a primit scrisoarea mea... 

Nimic. 

Experienţa trăită de tata m-a făcut să detest criticile... şi mă obosesc foarte mult oamenii veşnic nemulţumiţi, care tot timpul dezaprobă şi nu găsesc niciodată, în niciun efort omenesc ceva de lăudat...
Oricine ai fi, o mamă, un tată, un frate, un bunic, o soţie sau un soţ... tu ce faci mai mult, critici sau lauzi? Încurajezi sau descurajezi?

Noi, oamenii, ar trebui să vedem mai întâi de toate calităţile celorlalţi, abia apoi defectele pe care, să îi ajutăm să le corecteze. Dar nu cu ceartă, nu criticând, nu ironizând, nu descurajând, nu umilind, ci cu iubire.
Nu ştiu ce ne face să nu vedem părţile frumoase ale oamenilor, nu ştiu de ce preţuim mai mult nişte lucruri, de ce un covor curat este mai dorit decât un copil care aleargă încălţat să te îmbrăţişeze, de ce în loc de cuvinte calde şi încurajări, rostim mai des reproşuri...

Ştiu doar că nimic nu este mai de preţ decât oamenii dragi şi pacea lor, că o casă în care este armonie este cea mai frumoasă, că lucrurile făcute cu iubire nu dau greş şi nu rănesc, că fiecare om are calităţile lui şi poate dobândi orice calitate dacă este iubit.
Şi mai ştiu că noi, oamenii, suntem dependenţi de încurajări, de mângâieri, de cuvinte frumoase, de dragoste...


PS. Tati, trebuie să știi că ai fost cel mai bun frate pe care l-ar putea avea un om, chiar dacă nu ți s-a spus asta niciodată!




  1. Irina , ai idee cum e cand ai o mama pe care o iubesti din tot sufletul tau de copil si care in 40 de ani nu ti-a spus o vorba buna , nu a fost niciodata mandra de tine ? Desi este batrana , inca mai sper ca imi va spune ceva frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu , DA ~ Am idee ! Sti cum e sa nu iti ofere o vorba buna parintele tau. Stiu cum e sa fii copilul unor parinti care te-au adus pe lume, pe tine si pe inca 7 frati , doar din considerentul ca asa trebuie. Stiu cum e sa te zbati fara sprijinul lor, sa evoluezi din toate punctele de vedere. Stiu cum e sa zaci prin spitale fara ca ei sa te viziteze. Stiu cum e sa-ti ceara in permanenta sa le dai, fara sa intrebe daca ai, sau daca iti e bine. Si am ajuns in stadiul in care nu mai am nicio pretentie de la ei. Nu mai simt decat mila ...si o umbra de iubire , ramasa din copilarie ....cand ii iubeam , desi , consideram ca nu sunt iubita pentru ca sunt rea .

      Ștergere
    2. Nu astrepta sa-ti spuna ceva frumos, simte acel frumos in inima, cuvintele la o mama sunt uneori de prisos,pentru ca ea te cunoaste cel mai bine, inca pe cand tu nu o cunosteai deloc, inca pana nici nu ai vazut lumina soarelui.cuvintele la o mama vorbesc singure, prin fapte si organele de simt. Simti tu acum ceva?, daca da! atunci e bine, inseamna ca ai o inima, daca nu! mai asteapta!

      Ștergere
  2. Sigur, ai dreptate, Irina. Depinde cine te critica si in ce fel o face. Pentru ca, dupa mine, critica e de doua feluri: una negativa (carcoteala) si una pozitiva (constructiva, care te ajuta sa evoluezi).

    RăspundețiȘtergere
  3. Critica constructiva din punctul meu de vedere e foarte proasta.Depinde acum si de ce critica "constructiva" este vorba.Parintii mei mereu imi spuneau ca sunt o proasta ...si dupa multi ani am aflat ca de fapt ei incercau sa imi ridice moralul.Mai rau au facut.In opinia lor,parerea lor,daca ma jigneau ma faceau sa am mai multa incredere in mine.Conteaza foarte mult parerea fiecaruia si ce experienta de viata a avut.Din punctul meu de vedere..critica e ceva negativ,critica vine in urma unei actiuni gresite.

    RăspundețiȘtergere
  4. Parintii sau fratii nu ti poti alege, asa ca trebuie sa ii iubim asa cum sunt, cu bune sau rele! Iubindu-i pe ei te iubesti pe tine insuti! Sangele apa nu se face si cred ca nimeni nu iti poate intelege durerea mai mult decat familia ta ( nici macar iubitul/a )! Iubiti-va mult!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa simti ca nu esti iubit de membrii familiei tale e cel mai dureros lucru;iti taie pofta de mancare,de somn.......de viata;chiar daca esti adult,si constient ca aceste lucruri exista peste tot si tu ai avut nenorocul sa existe si in familia ta.doare la fel de mult si al naibii de tare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Critica, e critica si punct. Poti sa spui vorbe frumoase dupa ce faci o critica, dar cine le mai aude? Pentru ca, deja in inima e jale! Cand criticam, privim lumea prin ochii nostri si nu prin ai celui caruia ii adresam critica. Asa ca ma intreb, retoric, pe cine criticam? Proiectia noastra in celalalt?

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu intru in detalii, dar stiu ce inseamna. Stiu ce inseamna ca cineva din familie sa fie mereu nemultumit, sa aibe tot timpul de comentat, sa barfeasca, ba chiar sa blesteme.
    Stiu... Si e dureros. Insa cand am inteles ca nu pot schimba mentalitatea asta si modul unora de a fi, am ales sa ma schimb eu pentru ca m-am lasat prea mult afectata. Cuvintele insa au ranit si nu au mai putut fi sterse. Ramane acolo o rana permanenta ca lucrurile nu au fost, nu sunt si nu vor fi niciodata cum trebuie sa fie, insa ma simt binecuvantata de Dumnezeu ca desi am pierdut pe o parte, am castigt inmiit in alta parte. Si asta e motivul pentru care traiesc, respir, iubesc si totul are sens!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cei care critica, draga Irina, au fost victime in copilarie ale criticii, au un self esteem scazut. Trebuie sa ne protejam de critica.

    RăspundețiȘtergere
  9. daca nu iti



    Daca nu iti iubesti familia essti ca o frunza batuta de vant in toate directiile si inaintand in virsta iti dai seama cat de importanta este familia dar sper sa nu fie prea tarziu ca intre timp ei sa nu mai fie si sa nu mai ai cu cine te impaca.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La cine faci referire?

      Ștergere
    2. Daca nu stii cine sunt, daca nu stii experienta mea de viata, ce mi s-a intamplat si prin cate am trecut, te rog mult, draga anonim, sa nu imi fac mie morala cand nu ai dreptate. Multumesc!

      Ștergere
    3. Irina, de ce nu reusesc sa nu postez "anonim"?
      La "Raspundeti ca:" folosesc Nume/Adresa URL, iar dupa ce imi aprobi commentariul, apare tot anonim.
      Am lasat multe commenturi si acum am observat ca toate sunt anonime. :(

      Ștergere
  10. Faptul ca nu esti criticat nu inseamna ca esti bun :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Am niste lacrimi acum pe obraji si pentru asta tu esti devina Irina. Tatal tau a fost o persoana la fel de speciala ca tine, ii porti sufletul bland si va trai alaturi de tine mereu. Iti doresc sa traiesti o viata plina de iubire si intelegere inconjurata de oameni care iti inteleg personalitatea si sustin principiile tale.

    RăspundețiȘtergere
  12. anumite pasaje ale tale sunt ca pumnale:te strapung , altele sunt ca o cafea espresso te trezesc,iar altele sunt ca o ploaie de vara te curata dar cel mai mult imi plac pasajele in care rezonam la fel in care simtim la fel diferenta si asemanarea dintre noi doua este ca numai tu ai harul sa descrii ...multumesc

    RăspundețiȘtergere