Dacă aș scrie ultimul text...

Într-o împrejurare anume mi-a venit în minte următorul gând: dacă aş şti că scriu ultima oară ceva, oare ce le-aş scrie cititorilor mei? Ce le-aş spune?

Răspunsul a venit imediat. Primul lucru pe care l-aş scrie ar fi: „Vă mulţumesc!” Le-aş mulţumi tuturor celor care m-au citit pentru fiecare clipă pe care au petrecut-o ca să îmi cunoască gândurile. Le-aş mulţumi pentru fiecare gând bun trimis, fiindcă toate gândurile bune primite au fost pentru mine ca nişte mângâieri. Le-aş mulţumi pentru momentele în care au avut răbdare să îmi regăsesc pacea şi optimismul și pentru faptul că nu s-au grăbit să mă judece și să mă părăsească atunci când nu am fost pe placul lor.

Apoi, le-aş spune cât sunt de minunaţi. Da, le-aş aminti că fiecare în parte este o minune, că fiecare are ceva frumos, ceva unic de dăruit și mai ales că fiecare are dreptul la fericire! Aş încerca să îi conving să renunţe la complexe şi la prejudecăţi, să nu îşi mai impună limite şi interdicţii, să trăiască din plin tot ce le oferă viaţa, să se bucure de fiecare clipă şi să înveţe din fiecare deziluzie. Le-aş mai spune că frumuseţea nu e definită de un chip într-un anume fel, nici de un corp armonios şi în niciun caz de machiaj, de haine sau de bijuterii frumoase. Şi că bogăţia unui om nu se măsoară în lucrurile pe care le are, ci în comorile pe care le poartă în suflet şi în faptele lui bune, în toate cuvintele prin care a oferit învăţătură, mângâiere, speranţă, curaj, dar şi în momentele în care s-a dăruit semenilor lui. Aşa cum a ştiut. Aşa cum a putut.

Le-aș spune să ierte și să uite ceea ce i-a rănit, să își elibereze sufletele de toată încărcătura negativă și de durerile nemeritate.

Şi le-aş mai scrie oamenilor care mă citesc că nimic nu este imposibil în viaţă, că niciodată nu e prea târziu să devină cine doresc să fie, că pot trăi într-o lună ceea ce nu au trăit o viaţă, că pot iubi cu o pasiune nebună chiar şi după ce au trecut cu mult de a doua tinereţe, că bătrâneţea nu e decisă de vârsta biologică şi că tinereţea este o stare a sufletului - una care nu îţi fură curajul de a face lucruri, nici bucuria de a trăi intens.

Le-aş mai scrie că omul decide cât de fericit şi de împlinit este şi i-aş asigura că nu au nevoie de mult pentru a avea totul şi nici de titulaturi şi de funcţii pentru a fi cineva.

Şi le-aş mai scrie că îi rog să nu se mai irosească pentru lucruri mărunte, să preţuiască fiecare minut al vieţii, să se bucure de natură, să caute compania oamenilor buni, să râdă cu toată inima şi să plângă atunci când sufletele le sunt încărcate cu dureri şi regrete.

I-aş sfătui să nu amâne nimic, să spună cât mai curând acel „Iartă-mă!” și acel „Te iubesc!” pe care le țin ferecate în suflete, de teama că vor fi respinși.

Și neapărat le-aș cere iertare dacă vreodată nu am avut răbdarea pe care ar fi trebuit să o am, dacă nu am știut să-i ascult, dacă nu am fost capabilă să transmit ceea ce mi-aș fi dorit, dacă printr-un cuvânt nelalocul lui am furat pacea vreunui suflet.

Probabil că aş scrie mult încercând să cuprind tot ceea ce aş vrea să le spun, dar scriind am realizat că tocmai ele, cuvintele, sunt atât de neînsemnate şi de sărace atunci când vrei să exprimi cu ajutorul lor sentimente grandioase, cum ar fi dragostea, respectul, preţuirea...

Şi nu, nu mi-aş lua lua rămas bun. N-aş spune că e ultimul text pe care îl scriu, nu m-aş smulge din sufletele cititorilor mei, ci le-aş lăsa speranţa că voi reveni într-o zi să scriu din nou pentru ei.

Dar le-aş spune că pentru mine nu au fost simpli străini, că am crezut în ei, că tot ce am scris a fost scris din iubire pentru ei, cu iubire pentru ei, cu sufletul deschis și cu încrederea că mă destăinui celor mai buni prieteni.

Şi le-aş dori să aibă parte de tot ceea ce iubesc, să fie protejaţi de Dumnezeu, să nu cunoască teama, singurătatea şi durerea, să se bucure din plin de viaţă, de tot ce e frumos, de oameni, de pace şi de toate şansele care li s-au dat.

Apoi m-aş semna cu câteva lacrimi, pe care ei nu le-ar vedea, dar care ar uda florile pe care eu le-am sădit în sufletul meu, special pentru oamenii minunaţi care m-au citit.

Vă iubesc și vă mulțumesc pentru că faceți parte din lumea mea frumoasă! 

Fragment din Cartea Insomnii