Sunt cine vreau sa fiu!



Nu mai pretindeţi de la mine să fiu altcineva decât cine sunt. Nu voi fi niciodată persoana care şi-ar dori alţii, chiar de va fi să plătesc preţul chinuitor al singurătăţii.
Ştiu, trăim într-o epocă în care toată lumea caută să vândă o imagine cât mai imaculată despre sine, sperând că ea va asigura buna funcţionare în societatea asta care, cu cât este mai defectă, cu atât mai multă perfecţiune pretinde.
Ei bine, eu nu caut să vând o altă imagine a mea. Asta sunt: cu bune, cu rele, cu de toate. Sunt un om cu trăiri extreme, cu greşeli, cu temeri, cu slăbiciuni şi cu rătăciri omeneşti.
Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată un etalon de etică și de moralitate, nu sunt un om perfect, dar îmi doresc şi mă străduiesc să evoluez. Dar nu pentru a deveni un produs al lumii, ci pentru mine şi pentru acei oameni din viaţa mea care contează cu adevărat. 
Nu aspir să fiu iubită de toată lumea. Nu am încercat să par nici mai bună, nici mai umană, nici mai morală, nici mai credincioasă și nici mai principială decât sunt. Istoria vieţii mele cuprinde şi fapte care nu îmi fac cinste, şi alegeri proaste şi rătăciri şi greşeli omeneşti. Dar nu cred că pot fi acuzată de fapte reprobabile. Nu cred că există un om atât de imaculat încât să mă poată arăta cu degetul.
Pentru orice greşeală pe care am făcut-o, a existat o conjunctură care a dus la înfăptuirea ei. Dacă am minţit sau am tăinuit ceva, a fost pentru a mă proteja de curioşi, de indiscreţi şi de cei care, în loc să îşi trăiască propriile vieţi, caută să le trăiască pe ale altora, jucându-se de-a Dumnezeu şi manipulând destine. 
Dacă am greșit cu ceva, singura căreia i-am făcut rău am fost EU. 
 
Nu îmi pasă cum mă vede lumea, fiindcă ştiu foarte bine criteriile superficiale după care se pun etichetele. Nu mă supăr atunci când unii se grăbesc să mă judece, pentru că ştiu deja că cel mai mult şi mai aspru judecă şi bârfesc tocmai aceia care mă cunosc cel mai puţin şi tocmai aceia care nu sunt cu nimic mai presus din punct de vedere moral decât mine.
Nu mă afectează judecăţile de valoare care se emit asupra mea şi nici agresivitatea cu care unii caută să mă discrediteze. 
Nu mă tem de cei care încearcă să îmi facă rău, fiindcă ştiu că un om rău va fi întotdeauna mai slab decât mine. 
Nu datorez lumii decât respectul şi nu cred că mă poate acuza cineva de lipsă de respect. Dar nu mă voi justifica în faţa nimănui pentru alegerile mele, pentru felul în care îmi administrez viaţa şi pentru omul care aleg să fiu.

Mă puteţi înţelege sau nu, mă puteţi place sau nu, mă puteţi aproba sau dezaproba, mă puteţi iubi sau mă puteţi detesta. Mi-e totuna. Nu depind de aprecierile, aprobările şi iubirea lumii. Nu sunt avidă după complimente, fiindcă acestea nu mă ajută nici să fiu mai fericită şi nici să evoluez. Complimentele şi adulaţiile nu mă iau în braţe noaptea, nu îmi alină singurătatea, nu îmi şterg lacrimile, nu mă fac să mă simt mai frumoasă sau mai bună atunci când oglinda mea (conştiinţa) îmi spune că sunt urâtă şi nedemnă de calitatea de om.
Nu fac niciun efort ca să fiu pe placul lumii. Nu mă irosesc încercând să dovedesc că am, că pot, că ştiu, că sunt.
Mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, voi dezamăgi. Voi dezamăgi ori de câte ori voi alege să fiu EU şi să îmi trăiesc viaţa după bunul plac. Voi dezamăgi ori de câte ori voi refuza să fiu persoana care şi-ar dori unii să fiu. Voi dezamăgi ori de câte ori nu voi spune doar ceea ce place auzului cuiva.
Îmi asum tot ceea sunt şi tot ceea ce fac. Dar nu îmi cereţi să fiu alta. Dacă sunt aşa, înseamnă că aşa îmi doresc să fiu. Dacă am ceva, bun sau rău, înseamnă că aia merit să am.
Cei care mă iubesc au parte de toată iubirea și de prețuirea mea. Cei care mă detestă au parte doar de indiferența mea. Nu imi voi degrada niciodată sufletul urând pe cineva.
Purtaţi-vă cu mine aşa cum consideraţi că merit… Şi nu, nu mă aştept să fiţi obiectivi şi nici să vă purtaţi echitabil. Alegerea vă aparţine, iar eu nu vă judec, fiindcă nu eu sunt cea care duce povara nemulțumirilor voastre și nici cea care va plăti în locul vostru pentru faptele voastre.
Mai important decât felul în care se poartă lumea cu mine este felul în care mă port eu cu ea… Mai importantă decât părerea lumii despre mine, este imaginea din oglinda mea… acea imagine cu care apar mereu în faţa lui Dumnezeu, cu faptele mele, cu frumuseţea sau cu urâţenia mea, cu bunătatea sau cu răutatea mea, cu tot ceea ce însemn atunci când spun: “… şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri…”


29 de comentarii

  1. ESTI TU SI ASA SA RAMAI PENTRU CA ESTI UNICA !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. RUSU MARIA AIRELA09 aprilie, 2014 21:17

      TE URMARESC CU DRAG, TE CITESC CU PLACERE. . FELICITARI PT TOT CE FACI

      Ștergere
  2. Nu știu dacă sunt în măsură să comentez, având în vedere că sunt... mai mică.
    Cei care ne iubesc ne iubesc așa cum suntem, cu toate imperfecțiunile și greșelile noastre. Cred că acceptându-ne propriile greșeli, învâțând să trăim cu ele, putem învăța să le acceptăm și pe ale altora.
    Impresia societății despre noi nu ne ajută să fim fericiți atunci când știm foarte bine că am încercat să fim oameni buni/frumoși/de gașcă pentru alții, neglijându-ne fericirea.
    Eu încerc să fiu un om bun și să mă modelez, să evoluez, așa cum ai spus și tu. Nu o fac pentru alții, o fac pentru mine. E adevărat că mă încurajează și un cuvânt sincer, frumos venit din partea unui om neapărat la fel de sincer și de frumos.
    O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  3. Irina,mi-a mers la inima acest text!Te iubesc pentru tot ceea ce esti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Te iubesc, cu tot ceea ce asterni pe 'hartie". Ma regasesc in ceea ce scri.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma regasesc foarte mult in cuvintele tale :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu stiu cine esti tu…si nimeni niciodata nu imi va schimba parerea despre tine.Esti omul care mi-a amintit cine sunt si ce merit…omul care m-a ascultat si care nu m-a judecat cand am gresit.Esti omul care m-a sunat si mi-a spus “vezi ca ti-am platit intretinerea si telefonul,astept sa-mi dai banii la prima pensie!” atunci cand am avut necazuri si cand nimeni nu m-a ajutat.Esti omul care a incasat acuzatii nedrepte din cauza mea dar care nu s-a aparat ca sa nu imi faca rau.Te iubesc draga mea Irina si sunt norocoasa ca esti prietena mea!

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca ai scris asta,atunci respecta.ai mereu tendinta sa te iei dupa idolii tai

    RăspundețiȘtergere
  8. Uneori am încercat să par mai bună, mai dezinteresată,poate mai morală,cred însă că am făcut-o de dragul conjuncturii și știu că am pierdut. Trebuie să fii tu însuți raportându-te întotdeauna la Dumnezeu și la ceea ce te face fericit și împăcat cu tine. Mulțumesc Irina pentru că împărtășești cu noi trăirile tale care astăzi ,pentru mine sunt un fel de balsam sufletesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu nu te cunosc, dar te-am descoperit cautand un semn, un raspuns, ceva... Mi-a placut. Si eu aspir sa fiu pur si simplu. Nu mai vreau sa fiu cineva sau cumva. Doar sa fiu si atat. Sa las in urma toate judecatile, toate parerile si toata nebunia unei lumi excesiv de mentale. Sa simt cu adevarat ca EU SUNT !

    RăspundețiȘtergere
  10. multumesc,
    am 44 de ani, din care 38 de plans si suferinta amestecati cu foarte putina iubire si fericire din partea celorlalti, am inteles asta prea tarziu, dar nici acum nu pot accepta ca trebuie sa plec din viata asta care ma tine prizoniera si nu inteleg de ce si ce ma mai opreste! nu pot scapa de frica,teama,vinovatie,frustrare,critica. incerc prin diverse metode, ma eliberez si ma intorc tot aici, pt ca nu am un leu in buzunar, pt ca imi este teama de ce spune lumea care m.a judecat tot timpul, la randul meu si eu am facut asta cu aceleasi persoane... nu pot spune stop, de maine ma voi schimba. am multa suferinta adunata, sunt neinteleasa de familie si prieteni si asta ma doare foarte tare, sunt Nebuna familiei pt care am facut enorm de mult toata viata mea si pt asta am primit in schimb "nu este adevarat nimic, nu ai facut nimic, totul este in.mintea ta, esti nebuna,du.te la dr., esti bolnava mintal,etc.", cu toate astea imi este greu sa plec, sa ii las, sa ma duc...
    multumesc
    cu recunostinta

    RăspundețiȘtergere
  11. Da! in asemenea cazuri cei mai Multi vor spune ca este greu de ales, de decis. Exista doar doua lucruri pentru care plecam intr-un voiaj, intr-un concediu. Soare si sa te simti bine, fericire si Iubire, dragoste si pasiune, placere, si incredere. Si toate astea doar atunci cand la oferi si le primesti inapoi. Nimei nu va fi fericit atunci cand se afla poate char in Dubay si e inorat si ploua, sau in Karibik, dar singur si trist. Nu locul conteaza, conteaza ce face omul in acel loc, cu cine, pentru cine si daca se simte bine. Depine fiecare ce, concediu, ce Hotel doreste sa aleaga, luxusul de a trai frumos, sau un concediu doar pentru suflet pretios. luxusul este un sentiment de Moment, iubirea cu suflet este o amintire cu un efect persistent. Atat Dubay-ul cat si Karibik-ul le poti avea in alta parte cu un pret mai mic de suferinte atunci cand decizi pentru fericire si nu pentru lux.
    Nu trebuie vazut ca egoism atunci cand ceilalti te invidiaza si nu te iubesc sau nu te-au iubit niciodata, iubirea care se ofera si nu vine inaopi nu va fi fericita niciodata, penrtu ca atunci cand nu se loveste decat de un gol imens nici macar ecoul nu mai poate fi prezent. Iubirea trebuie sa se loveasca de o alta Iubire, atunci ecourile vorbesc mai puternic decat statia Radio Europa Libera, si asta doar prin antenele Inimii.
    Da! este dificil si complicat sa fi prizonier in propiul cartier, in drumul mare lipsit de soare, dar se spune sa faci intodeauna ce-ti spune inima, si nu ce-ti dicteaza cei din jur. Iar de oprit nu te poate opri nimenea, este dreptul tau sa fi fericita, indiferent cu cine si indiferent in ce loc. Un concediu poate fi frumos atat la mare cat si la munte important este sa fie cu Soare si sa te simti fericita. Pentru Iubire si fericire nu trbuie sa-ti fie frica, frica trebuie sa-ti fie cand o pierzi, cand o cauti, cand ti se ofera si ti-e frica s-o primesti. Iar daca pentru teama frici, te vei intoarce in acelasi loc mereu, tot cu buzunarul gol vei fi, si nu vei avea niciodata un leu in buzunar. Trebuie sa incerci la alte statiuni cu oferte mai veritabile, cu mai putin bani, dar mai mult Soare, char si un leu conteaza, Soarele e important si te va face fericita inpreuna cu el.
    Lumea deocamdata nu a invatat decat se judece, dar daca ai judecata, vei judeca, ca judecata lor este doar o prejudecata invidioasa in timp limitat, pentru un prezent isoric.
    Ce ai facut sau n-ai facut inainte, nu va interesa pe nimeni care te iubeste, pentru ca nimeni nu va dori sa te iubeasca in trecut, nimeni nu va dori sa stie pe cine ai iubit, cine te iubeste cu adevarat va dori sa sa te iubeasca cum si-a doarit el dintodeauna, fara sa stie cum te-ai iubit inaite. Viitorul nu pune conditii in, si din trecut cand este vorba de o iubire adevarata.Iubirea adevarata nu pune intrebari, este simplu neconditionata de trecut si persoanele cau au luat parte in acest interval de timp. Doar timpul din viitor poate conditiona o iubire si atunci singura conditie este sa fie fericita, indiferent de oameni din jur, piedici, frica sau obstacole.
    Altel depine cum gandesti, una e sa fi nebun si alta e sa te faca cineva nebun. In asemena cazuri poti face pe nebunul alegand doar unul, Drumul cel Drept cu Dreptate si Iubire pentru fericire, atunci cad este inpreuna cu vointa, puterea, credinta ta inpreuna cu drumul alaturi de Dumnezeu!

    Concediu Minunat pe viitor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma regasesc foarte mult in cuvintele tale Irina.

      Ștergere
    2. Da! ma bucur, si Dumnezeu spune mereu , Niciuoata nu e prea tarziu sa te decizi sa-L Iubest,
      Si niciodata Dumnezeu nu va refuza sa te ajute, atunci cand este vorba de o Iubire Adevarata!
      Iubirea este munca lui Dunezeu pe acest Pamant,si El nu o va neglija niciodata,
      El Te va Iubi, inpreuna cu Iubirea ta pentru El, si pentru Iunirea ta!

      Ștergere
  12. "Nu depind de iubirea lumii." - Fii mai atentă cu ce mesaje transmiți cititorilor tăi. Nu-i îndemna la mândrie sau încăpățânare.

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu te iubesc si te respect asa cum esti.Pentru mine esti deosebita si sincer mi ar placea sa fim prietene foarte apropiate.te as acceprta sa cum esti nedorind sa schimb nimic.pentru mine esti unica,sensibila,cu toate partile tale bune si rele..sa ai parte de zile frumoase si insorite ,indiferent de vremea deafara.ramai la fel,caci prin exemplul tau inspiri pe multi

    RăspundețiȘtergere
  14. Vreau sa comand cartile, esti geniala....cum procedez?

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu esti singura irina, Da!, char de nu vezi pe nimeni,
    este totusi cineva cu tine si langa tine, mai sunt si
    Oameni care tr Iubesc

    Eu!

    RăspundețiȘtergere
  16. Absolut superb ...ma regasesc in fiecare bucatica de cuvant ...in tot ce scrii ...adevaruri rostite ce iau forma lectiilor de viata ...frumos si inaltator ...de asa ceva avem nevoie leacuri pt. suflet !

    RăspundețiȘtergere
  17. Draga Irina, te admir pentru ca ai curajul sa fii tu, asa cum esti. Ca nu ti-e teama de ce o sa zica altii daca faci asa cum simti. Te admir pentru acest lucru si pentru multe altele... Esti o femeie puternica. Pentru mine esti un model de urmat. Ma inspiri sa fiu si eu mai curajoasa, sa nu imi mai pese de parerile altora, sa fac ceea ce simt si sa fiu mai buna cu ceilalti... Ma bucur enorm ca te-am gasit si iti multumesc din suflet ca iti impartasesti gandurile si experientele cu noi. Sunt si eu intr-o perioada in care m-am saturat sa fiu cum vor altii si sa fac ce vor altii. M-am saturat sa fiu marioneta lumii, vreau sa fiu EU, vreau sa fac ceea ce simt. Vreau sa imi indeplinesc visurile si sa fac ceea ce imi place. Vreau sa fiu autentica. Iar ceea ce scrii tu in articolele tale sunt ca o raza de lumina pentru mine... Si mie imi place sa imi scriu gandurile, am avut multe jurnale cand eram mica , iar acum imi scriu in telefon. Dar nu am curajul sa arat altora ce scriu. Si de multe ori scriu despre evolutia mea, despre ce am mai invatat si ce mai trebuie sa invat. Mi-am facut cateva bloguri mai demult si am scris cate ceva in ele dar ma gandeam ca nu fac cum trebuie si am sters tot. De atunci nu am mai scris nimic. Eu cred ca pana nu reusesc sa fiu asa cum sunt cu adevarat, fara sa imi pese de ce spun altii ,n-o sa reusesc nici sa arat oamenilor ce am in gand.. Sper si stiu ca va veni candva aceasta zi si mai ales ca am de la cine invata..

    RăspundețiȘtergere
  18. Esti bestiala!!Ai un caracter puternic si te admir mult!Sa iti traiesti viata la maxim ignorand ceea ca iti poate face rau este chiar de apreciat pentru ca nu toti reusesc sa treaca peste aceste bariere.Succes in continuare!Esti tare!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Ma impresionat foarte mult postarea ta se potriveste foarte mult cu mine mai ales ultima parte ma datpeste cap

    RăspundețiȘtergere
  20. Cuvintele tale au fost ca un leac penru sufletul meu, care a plans ori de cate ori auzeam cuvinte urate despre mine.

    RăspundețiȘtergere