Iubind, nu pierzi nimic



Mi se spune adesea că sunt naivă. Că greșesc atunci când cred prea mult în oameni şi că greșesc deschizându-mi porţile sufletului oricui, riscând ca oamenii să mă dezamăgească.
Este adevărat că am cunoscut și gustul amar al dezamăgirilor, dar ar trebui, oare, să las niște întâmplări nefericite să mă descurajeze atât de mult, încât să mă determine să mă izolez de lume, să nu mai cred în nimeni şi să privesc cu suspiciune orice apropiere şi orice intenţie bună? Ar trebui ca teama de eșec să mă determine să îmi reprim sentimentele şi nevoia de a fi aproape de oameni? Ar trebui ca din cauza unor oameni care au fost incapabili să mă iubească, să văd în fiecare om un posibil cotropitor de suflete?
Știu că atunci când primeşti în suflet pe oricine te supui anumitor riscuri, fiindcă nu oricine este menit să te iubească și fiindcă unii oameni sunt doar trecători prin viaţa noastră, poposind numai pentru a-şi îndeplini nişte scopuri... dar cum poţi şti ce rol are fiecare om, cum îl poţi cunoaşte, dacă nu îi dai şansa să se apropie, dacă nu îi acorzi măcar acea minimă încredere pe care o merită?
Nu regret niciuna dintre naivităţile mele, fiindcă ar fi atât de trist să regret că am iubit! Nu pot relaţiona fără iubire şi de aceea am iubit toţi oamenii care mi-au poposit în suflet…
Naivă sau nu, îmi voi deschide porţile sufletului tuturor celor care vor dori să mă cunoască, fie că vor poposi pentru o scurtă perioada de timp, fie că doar vor avea nevoie de mine pentru a-şi îndeplini un țel, fie că vor dori să îmi locuiască sufletul pentru totdeauna...

Faptul că tu iubești nu îți oferă certitudinea că vei primi aceeași iubire înapoi. Dar ești dator să încerci. Iar dacă povestea s-a terminat altfel decât te-ai fi așteptat, nu ai pierdut nimic. Iubind nu pierdem. Iubind trăim, învățăm, devenim mai buni, mai puternici, mai umani, mai frumoși...

14 comentarii

  1. Mereu am spus ca femeile dau dovada de superioritate prin puritate in raport cu barbatii. Daca in urma unui esec sentimental, ea isi poate reveni pana acolo incat reuseste sa-si recapate chiar si naivitatea, barbatul in schimb, odata ranit cu greu va mai avea incredere intr-o femeie.

    Si intr-un fel e mare pacat caci astfel isi reduce dramatic sansele de a mai iubi vreodata cu adevarat. E bine pentru ca implicit scad si sansele de a mai fi ranit. Probabil ca in spatele acestui aspect sta orgoliul care la barbat e mult mai pronuntat...si nu stiu daca e bine sau rau, nici macar daca e adevarat ori ba, stiu doar ca asa sunt eu si ca am observat aceasi reactie si la alti barbati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toti oameni sunt diferiti, sa nu mai ai incredere in cel care te-a ranit poate, dar ceilalti ce vina au te pedepsesti tu pe tine neavand incredere si nu te ajuti nu-ti vindeci rana doar o adancesti si suferi.IUBIREA VINDECA ORICE RANA TREBUIE SA-L IUBESTI SI PE CEL CARE TE-A PARASIT!!!!Cu ce te ajuta orgoliul.................ce hraneste, egoismul iubeste fara sa astepti nimic in schimb doar iubeste si vei fi fericit .Si spune MULTUMESC TE IUBESC, persoanei care te-a ranit

      Ștergere
    2. Foarte adevarat!

      Ștergere
  2. s-a intamplat adesea sa fie altfel...insa ai dreptate, n-am pierdut nimc. din contra...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt de acord!Ai scris foarte frumos:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos scris acest articol, pentru mine este si extrem de incurajator intrucat ajuns unde nu ma asteptam adica intr-o faza pe care sufletul meu refuza sa o accepte .

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt iremediabil pierduta in naivitate...si ma bucur ca nu sunt singura....
    Iubesc ca o prostuta, dar eu chiar iubesc!
    iti multumesc , tu suflete ce m-ai atins....

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu floarea este frumoasa... ea doar exista! Frumoasa o vad ochii... sufletul...
    Muntii sunt frumosi ... sufletului visator... ochilor nesatui....
    Frumusetea, ca si iubirea vine din interior...
    Frumosii cu suflet naiv...
    Excelsior

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca iubind nu pierdem nimic, si daca cei pe care ii iubim nu ne raspund la fel, iar noi cei care iubim le irosim viata celor pe care ii iubim,atunci iubirea, efemer gand al unui sfarsit amurg de vara, se transforma in tristete obsesiva, dar ucide ambele suflete..intotdeauna cineva va iubi mai putin, si ma intreb daca nu cel care iubeste mai putin iroseste viata celuilalt, sa iubesti poate fi orbitor si palpitant, iti rascoleste inima, gandurile.Consider ca in dragoste toti pierdem cate ceva, ne pierdem pe noi insine, pierdem individualitatea. Indepartarea de ceea am fost odata duce la exilarea intr-o lume atat de diferita de cea de ieri. Azi oamenii iubesc cu egoism, pentru ca altadata iubeau cu toata fiinta, pierzandu-si parca pe veci sufletul, insa oamenii descopera zilnic ca individualitatea inseamna siguranta, iar iubirea, un trist peisaj de primavara.

    RăspundețiȘtergere

  8. Dragostea - poveste veche

    Dragostea nu se poate mima
    se trăieşte , se speră , se bucură,
    se suferă, dar nu se risipeşte aiurea .

    Iubirea se dă necondiţionat
    chiar şi cui nu o poate primi

    dar atunci , te intorci în tine .


    Te intorci la El ,
    cel care te iubeşte

    Cel care te primeşte oricând
    şi te ascultă tăcând
    Te vindecă de alţii şi de tine chiar

    Îţi dă puterea de-a iubi
    pe cei săraci în iubire

    Fără să-i judeci, ierţi .


    Iubirea îşi este suficientă ei
    şi celui ce iubeşte.

    E doar bucuria
    ce nimeni nu ţi-o poate lua
    chiar dacă pari naiv.

    Ierusalimul e în cel ce iubeşte
    fără să ceară nimic în schimb

    E doar libertate de a fi.


    RăspundețiȘtergere
  9. "Nu oricine este menit sa te iubeasca" - cum stiu daca cineva mi-e menit sa ma iubesca? Sau ca ii sunt eu menita lui sa ma iubeasca?Cum aflu acest lucru. Unde pot afla detaliile, dupa ce ma pot ghida?

    RăspundețiȘtergere
  10. total de acord, tot timpul de-a lungul vietii am afirmat acelasi lucru... si in continuare la fel !!! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. okkk....draga Irina este adevarat totul ce scrii ...doar k te intreb de unde sa mai ai putere de a yubi cand ai fost dezamagita de atatea ori,cand toti cei din jurul tau considera k nu poti sa faci mai mult....dar ei nu vad k nu mai vrei...si atunci cand increderea in sine iti este distrusa de unde putere si incredere sa mai yubesti????????

    RăspundețiȘtergere
  12. Mă regăsesc perfect în aceste cuvinte.

    RăspundețiȘtergere