Pentru că nu toți oamenii sunt de neînlocuit...



Credeam cândva că oamenii nu se pot înlocui. Și din cauza acestei credințe greu de abandonat, am suferit foarte mult după fiecare despărţire de cei care au făcut parte din viaţa mea la un moment dat. Pe unii i-am implorat să nu plece, cerându-mi iertare pentru greşeli pe care nu le-am înfăptuit, trăind cu impresia că nu am fost destul de bună pentru ei, că nu am făcut destul pentru ei, că nu i-am meritat și condamnându-mă pentru toate neputinţele mele. Apoi, mi-am dat seama că m-am învinovăţit degeaba şi am înțeles că doar iubirea poate ține oamenii legaţi şi că în relaţiile care s-au sfârşit, tot ceea ce a lipsit a fost, de fapt, iubirea.
Cu timpul am învățat că singurele ființe de neînlocuit sunt părinţii, copiii şi fraţii. Restul sunt doar pasageri prin viaţa noastră. Prietenii, amicii şi chiar oamenii cu care împărţim povești de dragoste, sunt trecători şi pot fi înlocuiţi.

Cred că fiecare om are timpul lui precis în viaţa noastră. Şi, chiar dacă visăm să fim împreună cu cineva până la sfârşit, nu toate poveştile au un final îndepărtat sau fericit. Ne despărţim şi suferim o perioadă, ne condamnăm şi ne învinovăţim, devenim precauţi cu oamenii noi pe care-i întâlnim, trăim cu teama de singurătate, trăim cu impresia că viaţa noastră nu va mai fi la fel fără cei din trecut, ca mai apoi să ne resemnăm în faţa pierderilor şi să începem alte povești. De iubire, de prietenie, de suflet, pentru suflet. Și cine poate ști până când?...



18 comentarii

  1. O postare plina de sensibilitate,dar care are din pacate o doza prea mare de dezamagire personala...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca s-ar numi, mai degraba, "experienta", nu dezamagire. Oricum, foarte frumoase cuvinte!

      Ștergere
  2. Sper sa realizez si eu asta cat mai curand ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai mare dreptate dar.. Chiar daca stim ca acei oameni pot fi inlocuiti tot suferim si ne consumam din cauza plecarii/dezamagirii lor. Am pierdut o prietena acum 7 luni si inca o caut in noile mele prietene..

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai mare dreptate..și mă regăsesc în ce ai scris :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu as mai adauga ceva... si bunicii sunt de neanlocuit.

    RăspundețiȘtergere
  6. Părerea mea este că ai foarte mare dreptate. Nimeni NU este de neînlocuit în viaţă, nici măcar prietenii cei mai buni. În felul in care ei au intrat în viaţa ta, la fel pot trece alţii si alţii, la nesfârşit... Niciodată viaţa nu te asigură că cei pe care îi iubeşti, vor rămâne lângă tine orice ar fi, mai presus de timp şi de alţi oamenii. Cu toate astea, chiar dacă persoanele care pleacă din viaţa noastră iau o parte din inima noastră, apar alţii care să le ia locul, să ne fie alături în viaţa. Dumnezeu ne ia ceva la care ţinem, doar pentru a ne oferii ceva ce El crede ca ne va fi mult mai de folos. Pierdem în viaţa prietenii, iubirile, dar pierdem si părinţii... Cu timpul începem să dăm vina pe Dumnezeu pentru toate pierderile noastre, fără să ne dăm seama ca nu el este cel vinovat. Trebuie să învăţăm în timp, să trăim fără acele persoane. Pentru că probabil, lor le este mult mai bine fără noi. Multi pleacă definitiv din viaţa noastră, şi nici măcar nu ne dau şansa să le spunem adio! Timpul nu vindecă golurile şi rănile pe care aceştia le lasă atunci când pleacă de langă noi. Timpul ne învată sa trăim şi fără ei. Timpul a fost, este şi va fi cel mai bun profesor pentru noi, indiferent de voinţa noastra.

    RăspundețiȘtergere
  7. Aici sunt si eu Irina, mi se potriveste comentariul tau ca o manusa

    RăspundețiȘtergere
  8. Maria Marrya,
    Ceea ce spui tu e adevarat dar ce crezi ca simte o mama care si-a pierdut copilul pt. ca Dumnezeu l-a chemat prea de tanar acolo sus. Cum sa invat sa traiesc fara el. Da, timpul nu vindeca doar face ca durerea sa fie suportabila. Cu timpul invatam sa ne ducem viata pastrand durerea in interior.Asta pentru ca nicaieri nu gasesti alinare... ai pierdut-o pt. totdeauna... si cu durerea la vedere esti mereu marginalizat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până la urma, până şi o mama care şi-a pierdut copilul, indiferent din ce motiv învaţă să nu îşi arăte durerea! :)

      Ștergere
  9. familia in general este de neinlocuit, in rest...este de unica folosinta.

    RăspundețiȘtergere
  10. toti sunt de neinlocuit. doar ca refuzam sa stim asta, ar fi mortal.

    RăspundețiȘtergere
  11. Multa dreptate ai....si eu am pierdut un "prieten" era mai mult decat un prieten , dar ma resemnez cu ideea de-al intalni in vise....

    RăspundețiȘtergere
  12. nu e chiar asa...
    sunt prieteni de neinlocuit. Important e sa-ti fie prieteni! cua devarat!
    si exista

    RăspundețiȘtergere
  13. De acord.... nu toți oamenii sunt de neînlocuit!Foarte adevarat ,si de reflectat! seara buna ,Irina! te pup

    RăspundețiȘtergere
  14. Singurii oameni de neinlocuit sunt parintii, copiii si fratii? Cat se poate de gresit! Titulatura de parinte este in cele mai multe cazuri folosit in mod abuziv. Asa ca, in foarte multe cazuri, realitatea demonstreaza ca parintii sunt doar fiintele care te-au conceput, si nimic mai mult. Fratii sunt doar fiintele in jurul carora ti-ai petrecut o parte din viata, si nimic mai mult. Nici nu a trecut prea mult timp de cand mi s-au adresat cuvintele: "Stii, tu mi-ai fost de un milion mai sora decat fiinta care detine acest titlu!"

    RăspundețiȘtergere
  15. In cazul meu, chiar parintii si fratii au fost inlocuiti de un strain, practic, dar care ma iubeste cum nu m-a iubit niciodata familia mea :)

    RăspundețiȘtergere