Tu ce ai salva?

În copilărie, când aveam acasă musafiri, tata nu mă trimitea la joacă, ci mă lăsa să particip la distracţiile lor.

Nu m-a ferit de glume adulte şi şi-a dorit să mă obişnuiesc cu oameni, cu musafiri, cu viaţa socială.

Într-o seară, când am avut musafiri, cineva a întrebat aşa: "Dacă v-ar lua foc casa, ce aţi salva în puţinul timp, înainte să fugiţi?"

Şi, fiecare a început să spună ce şi-ar salva. Cineva a spus că şi-ar salva cărţile, pe care şi le iubeşte şi care sunt foarte rare. Altcineva a spus că şi-ar salva banii şi bijuteriile, argumentând că acestea îi vor da posibilitatea să îşi cumpere alte lucruri noi. O altă persoană a spus că şi-ar salva hainele şi actele...

- Tu ce ai salva? – m-a întrebat cineva la sfârşit.

- Pe tata şi câinele. – am spus imediat.

Îmi amintesc că s-a lăsat tăcerea pentru câteva clipe, iar tata a zâmbit aprobator.

- Acesta e copilul meu! – a spus el mândru.

După câţiva ani, tata mi-a reamintit acea discuţie, care l-a încântat aşa de mult.

Uneori îmi amintesc discuţia din seara aceea şi cum şi-a argumentat fiecare persoană ceea ce ar fi salvat dintr-un incendiu, în funcţie de ceea ce preţuia mai mult, sau în funcţie de lucrurile fără de care credea că nu va putea trăi.

Poate că fiecare ar salva mai întâi de toate oamenii, dar tindem să credem că aceștia se pot salva singuri. Nu toți se pot salva singuri, de aceea trebuie să-i ajutăm...

În viaţa mea au existat mai multe “incendii”, chiar dacă nu mi-a luat foc casa. Au fost incendii în care am pierdut tot ce aveam. Uneori am putut salva din lucruri, alte ori, nu am reuşit să salvez nimic. Dar mereu am încercat să salvez mai întâi de toate oamenii din viaţa mea şi iubirea. Pentru că oamenii sunt valorile cele mai preţioase şi nu pot fi înlocuiţi. Nu am pus niciodată lucrurile sau banii înaintea oamenilor... și de aceea am detestat mereu certurile pentru bani și pentru lucruri.

Atunci când am pierdut oameni dragi, aș fi dat toate lucrurile mele, numai să îmi fie dați înapoi...

Am învăţat de la viaţă să nu regret după bunurile materiale pe care le-am pierdut… pentru că adevăratele pierderi, sunt oamenii. Fără oameni cu care să îţi împarţi viaţa, niciun lucru nu are valoare.

Am învăţat că atunci când pierd lucruri nu sunt mai săracă, dar atunci când pierd oameni pierd câte o parte din mine. Am învăţat că atunci când pierd acte, nu îmi pierd şi identitatea. Am învăţat că adevăratele comori ale unui om nu sunt cele din casa lui, ci acelea din sufletul lui.