Sufletul meu e un castel!



Când eram mică, tata mi-a spus că sufletul meu este un castel. Că indiferent de luptele care se dau înafara lui, eu trebuie să păstrez interiorul frumos și curat. Să nu îl aglomerez cu lucruri inutile și să nu primesc pe oricine înăuntru. Mi-am și notat această idee într-unul dintre primele mele jurnale, dar, odată cu trecerea timpului am uitat sfatul lui. Așa că, am primit în sufletul meu pe oricine a dorit să intre, fiind poate mult prea ospitalieră. Dezamăgirile, însă, m-au schimbat, făcându-mă să mă tem de aceia care ar putea da buzna, intrând cu răutăți după ei, cu interese proprii și fără niciun sentiment frumos. Pentru ca au fost oameni care au năvălit în sufletul meu aducând cu ei minciuni și „te iubesc”-uri pline de ipocrizie. Alții au intrat aducând noroi după ei, obligându-mă să fac mult timp curat în urma lor. Iar atunci când au plecat au luat tot ce au putut, tot ce am avut mai bun și mai frumos, lăsându-mă săracă și singură.


Fragment din cartea Fluturi.
Cartea Fluturi se poate comanda aici, cu transport gratuit:
volumele 1 și 2 împreună
volumul 3
Irina Binder - Fluturi
Irina Binder - Fluturi


  1. Cata dreptate avea tatal tau Irina. Trebuie sa incercam sa pastram interiorul sufletului nostru frumos si curat.
    Aceasta comparatie m-a impresionat enorm, de aceea am si pus postarea impreuna cu poza pe profilul meu de fb.
    Apreciez tot ceea ce ne inveti ingeras si iti multumesc cu toata forta sufletului meu pt. tot ce schimbi in viata mea. ♥

    RăspundețiȘtergere
  2. Fragmente atat de pretioase prin esenta lor... Multumiri, suflet frumos!

    RăspundețiȘtergere
  3. Atit de multe emotii si trairi mi-a trezit aceasta carte...sunt rinduri care trezesc la viata, sunt rinduri care rascolesc amintiri demult prafuite...sunt rinduri pe care le-am asteptat si le-am cautat..iti multumesc irina, e mai mult decit minunata... am asociat intr-un fel sau altul mesajul cartii tale cu acest videoclip > https://www.youtube.com/watch?v=oFm0ApksBRw

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. https://www.youtube.com/watch?v=oFm0ApksBRw

    RăspundețiȘtergere