Secrete


Nu ştiu exact ce vârstă aveam când am ascuns pentru prima dată ceva faţă de tatăl meu, dar lecţia primită atunci, nu o voi uita niciodată.
Chiar dacă faptul ascuns era o banalitate, era totuşi o tăinuire faţă de tatăl meu, care avea încredere în mine. Îmi aduc aminte că era foarte dezamăgit... şi că mi-a vorbit despre încredere. Mi-a spus că un om care iubeşte pe cineva, are încredere şi nu are secrete.
„Indiferent ce greşeală vei face vreodată, vino şi spune-mi mie, nu altora. Nimeni nu te va înţelege ca mine, nimeni nu îți va păstra secretul ca mine, nimeni nu te va ajuta ca mine şi nimeni nu te va ierta ca mine.” – mi-a spus tata.
Apoi mi-a povestit cât de umilitor este să fii mândru de un om drag, să crezi în el cu toată inima şi să afli de la altcineva că acesta îţi tăinuieşte ceva... Te doare, nu numai că îţi ascunde ceva, te doare şi faptul că un străin îţi râde în faţă şi are motiv să desconsidere acel om drag ţie...
„Cum poţi să mă priveşti în ochi şi cum poţi să mănânci cu mine la masă, când ştii că îmi ascunzi ceva?” – m-a întrebat tata.
Am regretat... şi am învăţat din asta. Apoi, nu i-am mai ascuns nimic, pentru că m-a învăţat să am încredere în el. M-a învăţat că familia şi oamenii care se iubesc, nu au secrete. Că oamenii care se iubesc împart și aceleași bucurii, dar și aceleași necazuri... Că oamenii care se iubesc, înțeleg și decăderile unui om și îi iartă rătăcirile... Şi că oamenii care se iubesc, nu pot spune „te iubesc” înainte să spună o taină ascunsă în suflet...
Anii au trecut şi, în naivitatea mea, am crezut că oamenii care mă iubesc nu îmi vor ascunde lucruri... că nu vor avea secrete, că vor crede în mine şi că eu voi putea crede în ei. Din păcate, nu toţi cei pe care i-am întâlnit au avut parte de o lecţie aşa cum am primit eu în copilărie... Iar oamenii mi-au ascuns, m-au dezamăgit și m-au făcut să mă simt străină de ei...
Doare atunci când oamenii se ascund de tine... şi, chiar dacă ierţi, îţi pierzi încrederea în ei şi nimic nu va mai fi la fel...
De oameni putem ascunde lucruri, dar de Dumnezeu niciodată... de aceea, mai devreme sau mai târziu, toate adevărurile ies la lumină...



  1. Bine zis! E de preferat adevarul spus direct in fata, si nu minciuna, indiferent de scopul ei. Te pup, minunato!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte adevarat..iti multumesc draga prietena,da-mi voie sa te numesc prietena pt ca te simt prin postarile tale ca fiind cea mai apropiata prietena de sufletul meu, prin tot ce scrii, ce simti, ce inveti....stii cind eram mica nu am avut curaju sa mint niciodata, nici macar sa ma gindesc sa mint pt ca aveam parinti severi, reci, asprii...uneori nici dorinte nu aveam sa spun pt ca....in fine....dar eu am crescut mare, minciuna a luat loc in inima mea ,nu pt a face rau ci pt a ma ascunde de lume, aveam neincrederea in mine, credeam ca asa pot sa ma ascund...dar ...am invatat pe parcurs ca oricit m-asi ascunde de lume D-zeu ma vede, stie....si cu toate astea ca D-zeu stie eu mai mint, ma mai ascund sub cuvintul minciunii..e firea paminteasca...frica si neincredera ne ajuta sa ascundem sa mintim....stiu vei spune sa ai incredere in tine...dar increderea cind ai pierdut-o inca de la virsta frageda e greu sa o mai recapeti...oricum iti multumesc din inima pt minunatele postari, ele sunt o comoara pt sufletul , mintea si inima mea...ele ma ajuta sa caut acolo unde gresesc, ma ajuta sa ofer iubire asa cum o emani tu prin scris,...iti multumesc si doresc ca Domnu sa te foloseasca mereu asa pt a salva multe suflete indurerate, sau care nu-si gaseste raspunsurile la miile de intrebari ale vietii lor...o zi binecuvintata sa ai

    RăspundețiȘtergere
  4. Iubirea parinteasca sau mai bine spus iubirea parinte-copil este diferita de alte iubiri. Intelegerea acestui lucru ne poate feri de multe suferinte. Multumesc ca mi-ai amintit acest lucru, astfel o voi invata si eu pe fetita mea diferenta...

    RăspundețiȘtergere