Poduri...

„Oamenii construiesc mai multe ziduri şi mai puţine poduri...”

- Isaac Newton

Recunosc. Au existat oameni care mi-au pătruns în suflet cu mare uşurinţă, fără să facă nimic special în acest sens, doar fiind ceea ce sunt ei de fapt: oameni fundamental buni, luminoşi. Au existat şi oameni interesaţi care, deşi au făcut zeci de eforturi să se apropie de mine, umplându-mă de mii de complimente meşteşugit croite, nu au reuşit. Îi vedeam de partea cealaltă a drumului cum mergeau în paralel cu mine, ţintindu-mă cu privirea lor şi gratulându-mă exagerat, doar doar vor reuşi să se apropie de mine şi să îmi intre pe sub piele.

Recunosc. Pe unii i-am lăsat să se apropie, pe alţii nu. Dintre cei care au păşit alături de mine pe cale, unii au rămas, iar alţii şi-au văzut de drum după o vreme. După unii am plâns, după alţii m-am scuturat repede, zâmbind cu seninătate că am rămas să-mi văd singură de drum. Vorba aceea, mai bine singură pe cale decât mal accompagnée. Unii dintre cei plecaţi nu s-au mulţumit să îşi vadă de drumul lor şi s-au oprit să arunce cu pietre în mine, ca să mă rănească, să mă oprească din mers, să mă abată de la calea mea dreaptă și să mă vadă la pământ...

Recunosc. Unii au reuşit o vreme, iar alţii nu. Deşi din când în când m-a mai rănit câte o piatră, m-am ridicat de fiecare dată, mi-am îndreptat hainele, mi-am aşezat cu demnitate vreo şuviţă de păr care nu mai era la locul ei şi mi-am continuat drumul. Şi nu m-am irosit niciodată încercând să arunc cu pietre înapoi. Ba chiar am încercat să-i ajut pe lapidatorii mei... şi am adunat cu multă trudă și răbdare toate pietrele aruncate spre mine, pe care le-am cărat cu greu uneori, și am construit din ele poduri frumoase către mine...

Recunosc. Cei mai mulţi dintre ei nu au avut curaj să păşească pe podul întins spre ei şi să vină spre mine... Puţinii curajoşi – unii dintre ei sfâşiaţi de regrete, iar alţii şi mai porniţi împotriva mea – au încercat să îşi ia pietrele înapoi, dar, odată zidite în acele poduri stabile, ele nu mai puteau fi scoase deoarece podurile mele au fost construite cu multă iubire, iar iubirea este un liant sigur.

Recunosc.  Cei mai neputincioşi dintre detractorii mei, aflați de partea cealaltă a drumului, otrăviţi de invidie şi de ură, au încercat să îmi distrugă podurile, aruncându-le în aer, pentru că nu suportau să vadă cum oamenii veneau în continuare spre mine și pentru că nu suportau să mă vadă fericită... Şi am încercat să fiu şi mai iubitoare, şi mai fericită ca să trimit pe podurile construite de mine, înspre ei, detractorii mei, pace, recunoştinţă şi iubire care să suplinească  neiubirea lor. Pentru că indiferent câtă ură şi venin ar trimite ei înspre mine, acestea nu vor putea învinge niciodată forța și siguranța iubirii care circulă pe podurile mele, dinspre mine către ei.

Să fiţi iubiţi!

Fragment din Cartea Insomnii