Lacrimi de toamnă



Te rog, iubitul meu, tu iartă-mă că plâng
Dar şi copacii plâng cu frunze sângerii
Ei îşi plâng clipele ce pleacă rând pe rând
Iar eu îmi plâng durerea zilelor pustii

Copacii nu sunt singuri, se au unul pe altul
Dar eu pe cine am? Mă am numai pe mine...
Şi totuşi plâng de milă când le privesc înaltul
Căci pomii fără frunze îmi amintesc de tine

Te rog, iubitul meu, mai lasă-mă să plâng
Să las pe jos, prin frunze toată durerea grea
Copacii au speranţa c-or înflori curând
Dar eu... nu am decât un Cer deasupra mea...
Dedicată lui Rareș, plecat în Cer prea devreme...

Scris de Irina B.
Părerea ta: 

3 comentarii:

  1. Buna, sunt uimit de tot ce ai scris,se vede ca vine din suflet, un suflet pur, plin de imaginatie si foarte darnic,caci astfel vedem si noi gandurile tale. Imi plac foarte mult poeziile, primele 2 (pe ele momentan am apucat sa le citesc,vor urma si celelalte:D) sunt extraordinare. Ma bucur enorm cand mai gasesc pe cineva ca mine, care sa se exprime mai mult scris. viziteaza pe facebook Versuri albe si lasa o parere acolo, sper sa iti placa. acum ma pun iar pe citit, o zi buna. ...Imortal G

    RăspundeţiȘtergere

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)