Nostalgie



Nostalgia anilor copilăriei mă cuprinde adeseori... 
Mă visez acea fetiță zburdalnică și veselă, care credea că lumea întreagă îi aparține. Visez momente, locuri, case, ferestre, copaci și personaje care s-au perindat prin copilăria mea...
Visez iarba din curte și florile pe care le îngrijeam cu atât de multă dragoste... 
Visez că dincolo de ziduri, mă așteaptă tata cu un zâmbet capabil să-mi alunge toate visele triste ale nopții și toate temerile...
Visez cum stau la măsuța mea și desenez pentru mama ceva, știind că îi voi face o bucurie imensă. 
Pe atunci lacrimile triste, ale mele și ale altora le transformam în stele și le aruncam pe cer, unde deveneau vise și clipe fericite...
Pe atunci oamenii îmi vorbeau frumos, de teamă să nu mă rănească și să nu îmi dea un exemplu negativ.
Pe atunci oamenii mă lăudau și îmi spuneau că sunt frumoasă.
Undeva în adâncul sufletului meu sunt tot acel omuleț mic, care tânjește după siguranța iubirii părintești, după protecția brațelor lui tata, după privirile calde ale oamenilor care mă priveau ca pe un copil, știind că sufletul meu este fragil și nepătat de răutatea lumii... 
Dar azi, privirile oamenilor sunt scrutătoare și suspicioase... cu toate că sufletul meu este la fel de fragil... 
Azi, oamenii nu îmi mai vorbesc la fel de frumos și parcă nu le pasă că îmi rănesc sufletul cu cuvintele lor rostite necugetat...
Azi, oamenii critică mai mult decât laudă și mă fac de multe ori să mă simt urâtă și nedorită... 
Azi, un banal desen nu mai poate bucura la fel de mult, pentru că nu are valoare, chiar dacă este dăruit cu multă dragoste... Azi, florile sunt ignorate, iar iarba este nemilos călcată în picioare...
Azi, tata nu mă mai așteaptă zâmbind, iar visele triste ale nopții și temerile trebuie să le port cu mine...
Azi, lacrimile triste, ale mele și ale altora devin pietre grele pe care le purtăm în sufletele noastre mult prea încărcate cu poveri... 
Azi, amintirile stau într-un colț al memoriei și parcă ne cheamă înapoi, să redevenim acei de atunci, când eram altfel, când știam să trăim altfel, când visam altfel, când iubeam altfel... pur, inocent, copilărește... 




  1. ☹ dar oamenii nu te cunosc, și nu știu că tu ești tot copil, în sufletul tău. ツ

    RăspundețiȘtergere