Le mulțumesc...



Într-un târziu am realizat că trebuie să le mulțumesc acelor oameni din trecutul meu, care nu au reușit să facă parte din prezentul și din viitorul meu. 
Le mulțumesc acelora care m-au părăsit, pentru că mi-au dat șansa să întâlnesc alți oameni, care mă merită cu adevărat. 
Le mulțumesc acelora care au răspuns cu rău la bunătatea mea, pentru că m-au învățat să aleg între oamenii care merită ajutorul meu și cei care nu îl merită.
Le mulțumesc acelora care mi-au luat șanse, pentru că datorită lor am învățat să aleg și să pornesc cu curaj pe alte drumuri.
Le mulțumesc acelora care au răspuns cu dispreț și indiferență la iubirea mea, pentru că datorită lor am învățat că nu oricine îmi merită inima. 
Le mulțumesc acelora care m-au mințit și m-au trădat, pentru că datorită lor am învățat valoarea încrederii și durerea provocată de dezamăgiri. 
Tot răul pe care mi l-au făcut cândva, este de fapt binele meu de azi... Toate slăbiciunile lor au devenit puterea mea de azi... Toate ignominiile lor m-au învățat să iert... Toate lacrimile din trecut, au devenit azi zâmbete și, de aceea nu am resentimente față de ei... Pentru toate lacrimile, pentru toate trădările, pentru singurătate, pentru indiferență, le mulțumesc!   




  1. Ne nastem perfecti si...nestiutori.
    Pe drum invatam si bune si rele. De la altii, care aleg sa fie buni sau rai.
    Pana nu "gustam" din viata, pana nu simtim gustul amar cum stim ca este bun dulcele?
    Si eu am avut parte de "profesori" asa...Mi-am invatat lectiile si continuu sa invat.
    Traiesc!

    RăspundețiȘtergere