Iubiri trecătoare...



Cred că și relațiile trecătoare își au rostul lor. Pentru că putem învăța din fostele trădări, din fostele greșeli, din fostele noastre naivități. 
După orice despărțire câștigăm o experiență, chiar dacă aceasta vine însoțită de amintiri neplăcute, de temerile unor precedente și de gustul amar al eșecului… 
Fără aceste relații nu am putea deosebi iubirea de atracție, sinceritatea de interes și nu am avea exercițiul comparatiei. Iar fără exercițiul comparației nu am putea deosebi binele de rău, frumosul de urât, fericirea de nefericire… 
Este adevărat că este foarte greu să pui la capitolul “pierderi” o relație pe care tu o credeai ultima, cea mai reușită, eternă și în care ți-ai investit toate sentimentele și toate visele… 
După orice relație încheiată urmează o perioadă de remușcări și de lamentări, în care blamăm soarta, ne învinovățim și regretăm timpul pierdut… 
Ne întoarcem la singurătatea noastră și ne întrebăm obsesiv dacă vom mai iubi vreodată…. Un timp izolarea devine măsura noastră de protecție, iar uneori tocmai izolarea ne sperie și rătăcim prin paturi ademenitoare, căutând cu disperare să compensăm lipsa celui care ne-a secătuit de sentimente… 
Avem nevoie de timp pentru a ne regăsi, pentru a înțelege ce dorim și pentru a scăpa de fantomele trecutului, de temeri și de complexe. 
Dar, într-o zi o luăm de la capăt și începem o nouă relație de iubire... uneori mai maturi și mai precauți, iar alte ori, la fel de naivi și de vulnerabili... 
Cred cu tărie că nimic din ceea ce trăim nu este în zadar. 
Poate că avem nevoie să cunoaștem atât binele, cât și răul. 
Poate că avem nevoie să trecem și prin experiențe dureroase, prin relații nefericite, banale, penibile... 
Poate că avem nevoie să cunoaștem și cum este sa fim folosiți, trădați, respinși, abandonați… 
Mai cred cu tărie că fiecare dintre noi avem pusă deoparte acea poveste de iubire absolută, cu acel om care să facă parte din profunzimea noastră sufletească…



  1. Atat de adevarat. Ma regasesc intre cuvinte si cred ca toata lumea se regaseste, din pacate dar si din fericire

    RăspundețiȘtergere
  2. super si foarte adevarat;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multi ani nu am inteles la ce e buna durerea unui sfarsit. Ce e bine in inselaciune, tradare, abandon. Multi ani am zis ca pot sa trec peste, si ca pot privi in urma cu detasare, ca timpul vindeca totul. Am inteles abia tarziu, printr-un declic, ce om bun si plin de potential sunt azi pentru ca am trait acel trecut. Si am reusit abia atunci sa iert si sa multumesc celor care m-au ranit.
    Nimic din ce traim nu este in zadar, intr-adevar.

    RăspundețiȘtergere
  4. Te aprob 100 la sută.Trebuie să cunoaștem suferința pentru a aprecia fericirea atunci când ea apare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt deja convinsa ca fiecare legatura din viata noastra nu este intamplatoare, ci ne este sortita pt.a invata lectia vietii, pt.a reusi sa ne gasim, in cele din urma, "drumul" potrivit...

    RăspundețiȘtergere