Cadouri...


Probabil că de mici suntem învățați să ne purtăm echitabil.
Când cineva te invită la ziua sa de naștere, te străduiești să-i cumperi un cadou pe măsura așteptărilor sale, ținând cont de valoarea lui, astfel încât să nu duci ceva ce a costat mai puțin decât cadoul pe care l-ai primit tu de la acea persoană.
În copilărie, când era ziua mea de naștere primeam cadouri foarte frumoase și în general acestea acopereau cam toate dorințele și nevoile mele. Prietena mea cea mai bună, mi-a adus la o aniversare un omuleț de zăpada, o jucărie din pâslă umplută cu vatelină. Cu siguranță a simțit că darul ei era nesemnificativ pe lângă celelalte daruri pe care le primisem. A doua zi, făcând inventarul darurilor cu alte două prietene, una dintre ele mi-a spus: „Ioana ți-a adus numai jucărioara asta? Dar tatăl tău i-a luat bicicletă de ziua ei!” Și atunci m-am simțit puțin neîndreptățită, influențată de afirmația prietenei mele, desigur. Tata a auzit acea afirmație și m-a privit grav, dar eu nu am înțeles pe moment privirea lui.
Doar când am rămas singuri mi-a spus că l-am dezamăgit pentru că nu i-am luat apărarea Ioanei.
„Cadourile nu înseamnă un schimb. Nu trebuie să oferi valoarea pe care ai primit-o.” - mi-a spus tata.
Și am primit în ziua aceea o lecție de viață foarte importantă. Tata mi-a atras atenția că părinții Ioanei erau săraci și că pentru ei, acel omuleț de zăpadă însemna un efort, făcut din inimă pentru mine. „Te-ai fi simțit mai bine dacă îți aducea un cadou scump, luându-și de la gură pentru asta?” - m-a întrebat tata. Eu i-am cumpărat bicicletă pentru că mi-am permis, pentru că noi avem mai mult decât ei. Și am făcut asta și pentru tine, ca să te fac fericită.”
Atunci am învățat că a dărui îți poate aduce mai multă împlinire decât a primi. Pentru că mi-am amintit fericirea Ioanei când a primit bicicleta și fericirea mea pentru că ne puteam plimba amândouă și ea nu mai era nevoită să îmi ceară bicicleta, sau să alerge pe lângă mine.
De atunci, m-am bucurat de orice lucru pe care l-am primit și l-am prețuit oricât de neînsemnat ar fi părut. Iar când am dăruit ceva, am căutat să dăruiesc din suflet, fără să evaluez acel dar în funcție de ceea ce am primit de la persoana respectivă. Am căutat ca darul meu să fie util și să aducă bucurie. Și de cele mai multe ori, bucuria mea când dăruiesc ceva este mai mare decât bucuria celui care primește ceva de la mine.
Unii prieteni au condamnat refuzul meu de a primi anumite daruri... apoi au înțeles că nu m-aș putea bucura niciodată de un dar pentru care s-ar face sacrificii. A accepta și a pretinde de la cineva să îți dăruiască ceva care necesită eforturi și renunțări la propria persoană, înseamnă egoism.
Cadoul este cadou, indiferent cât costă. Echitabil nu înseamnă să îmi aduci un cadou care să aibă aceeași valoare materială, ci aceeași valoare sentimentală. A dărui este un gest frumos, prietenesc, de iubire și cu siguranță ne dorim să dăruim tot ce este mai bun și mai frumos celor dragi nouă. Dar un cadou scump, nu reflectă neapărat o iubire mai mare. 
Atunci când nu știți ce cadou să îmi oferiți, puneți într-o cutiuță mică o bomboană, puțină iubire și dăruiți-mi-o. Ce mi-aș putea dori mai mult?


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu