Fără daruri



Când eram copil, tata nu le permitea celor care veneau în vizită să îmi aducă daruri, decât de ziua mea și de ziua copilului. Iar dacă cineva îşi dorea să îmi aducă ceva care să îmi amintească de persoana sa, tata îi recomanda să îmi aducă muzică sau cărţi.
Era mustrat pentru refuzul său și neînțeles.
Îmi amintesc că l-am surprins discutând cu o mătușă de-a mea, care i-a reproșat că nu o lasă să îmi dea plasa cu dulciuri pe care ea mi-o adusese.
“Nu vreau să câștigi simpatia copilului meu cu lucruri. Mulțumesc pentru dulciuri, le voi pune în dulăpiorul ei și se va bucura de ele. Te ajută cu ceva să știe că sunt de la tine? Pentru asta vrei să te iubească?”
Tata nu a vrut ca eu să asociez bucuria unei vizite cu bucuria de a primi ceva. Să nu am interes față de lucruri, ci față de persoane. Mai mult de atât, asta m-a învățat să nu am așteptări și să nu fiu frustrată atunci când oamenii vin la mine “cu mâna goală”.
Copiii așteaptă să le duci ceva și, mai nou, au așteptări din ce în ce mai mari. Sunt dezamăgiți dacă nu primesc anumite lucruri și nu știu să aprecieze un lucru mic. Ca să nu mai spun că alocă valoare oamenilor, în funcție de lucrurile pe care le primesc.
Este ok asta? Credeți sau nu, dar tot ceea ce învățăm în copilărie se va reflecta în caracterul nostru la maturitate.
Dragostea pentru bunici sau pentru oricine vizitează un copil nu trebuie să fie determinată şi influenţată de daruri. Cei dragi, pot aduce copilului orice doresc, iar părinții vor introduce acele lucruri în viața copilului lor așa cum consideră de cuviință...

Consider că greșim încercând să ne manifestăm iubirea față de copii dăruindu-le lucruri... cănd vor crește, orice lucru va fi uitat și fără de valoare, dar momentele frumoase și  învățăturile le vor avea veșnic.



  1. un om foarte intelept a fost taticul tau, iar fiica sa l-a mostenit intocmai! esti o dulce! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Cata dreptate ai!De azi voi face l afel cu baietelul meu!Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere