Bârfa, un mod de viață...



Cu siguranţă nu există om care să nu bârfească, cu sau fără voia lui... uneori intri în discuţie fără să vrei şi devii participant. Dar sunt persoane care manifestă o predilecţie aparte pentru bârfe.
Bârfele sunt manifestările unei personalităţi problematice. Poate că bârfa se naşte din dorinţa fiecăruia de a abate atenţia de la sine. În plus, discuţiile despre alţii ne fac să ne detaşăm de lucrurile care ne fac să ne simţim inferiori. Spre exemplu, atunci când condamnăm zgârcenia cuiva ne simţim foarte generoşi, chiar dacă noi nu am făcut nici un gest de generozitate.
La baza bârfei se află eliberarea emoţiilor, care pot varia de la fericire la mânie. Se pare că bârfa te ajută să-ţi faci "prieteni" cu care să poţi vorbi despre lucruri comune: hainele cuiva, viaţa personală, moralitate, atitudinea, hotărârile pe care le ia şi care, parcă sunt în contradicţie cu dorinţele tale... că şi cum tu ai fi Dumnezeul care poate da încuviinţarea cuiva să respire, să iubească, să se îmbrace, să trăiască. Şi ne apucăm să-i comentăm pe alţii, ca şi cum noi am fi deja gata ambalaţi, perfecţi, un etalon pntru cei din jur.
Am bârfit şi eu... De ce? Nu pentru că aşa ar fi caracterul meu, din contră, am fost educată să nu discut oamenii. Totul a început datorită unor anturaje “propice”. La început mi se părea aiurea să particip la bârfe, apoi m-am obişnuit, dar, până la urmă, am ajuns să îmi fie silă. Da, era prea mult! Mă săturasem de bârfe şi de flecăreală inutilă pe seama altora. Şi m-am întrebat (în nemernicia mea): cum am ajuns eu să mă cobor atât? Uneori am făcut-o fără să îmi dau seama. Dar, de cele mai multe ori, a fost ca să fac pe plac anturajului. Regret că nu am fost asertivă, că nu am oprit bârfele, deşi, au fost situaţii când am încercat...
Din fericire am realizat la timp că nu mă reprezintă un astfel de comportament. Începusem să simt acut diferenţa dintre întâlnirile cu bârfitori şi cele cu oamenii decenţi. Discuţii despre alţii, păreri şi judecăţi de valoare asupra unora, îmi provocau dezgust. Pierdeam timpul aiurea, mă încărcam cu mizerii şi toate astea pentru că “anturajul” era de aşa natură. Iar când le-am spus că nu mai vreau să bârfesc şi nici să asist la bârfe, mi s-a râs în nas şi am fost acuzată de ipocrizie. E şi normal ca unii, care se hrănesc cu bârfe, să nu poată trăi fără ele. Dar asta nu înseamnă că eu sunt obligată să trăiesc ca ei... aşa că, m-am îndepărtat definitiv de cei care au bârfa în sânge şi îi ignor pe cei de care conjunctura nu îmi permite să mă îndepărtez de tot.
Din păcate, e plin de bârfitori în jurul meu... şi, ieşind din cercul vicios, observ obiectiv grandoarea mizeriei în care se scaldă unii. Printre ei, se află şi ipocriţi care susţin că nu bârfesc, dar o fac cu fiecare ocazie care se iveşte…
Deşi bârfesc, oamenii suferă când află că sunt bârfiţi, se victimizează şi se simt nedreptăţiţi.
Eu am învăţat să ignor bârfele despre mine. Ştiu că vor fi mereu oameni preocupaţi să latre în stânga şi în dreapta, care scormonesc cât mai adânc în viaţa ta, adună informaţii despre tine, pentru ca mai apoi să aibă subiecte de discuţii. Bineînţeles că totul va fi denaturat și încărcat cu mizerii, astfel încât informaţia să aibă dimensiunea senzaţionalului, demnă de a stârni interesul cretinilor care stau şi ascultă.
Ăştia se hrănesc din deziluziile altora... ghinionul altuia devine un motiv de bucurie şi satisfacţie personală. Iar dacă eşti fericit, e şi mai rău, pentru că vei trezi animalul invidiei din ei şi vor căuta cu disperare ceva cu care să te demonteze.
Sunt ca nişte hiene disperate să îţi devoreze sufletul şi discută cu o plăcere maladivă despre durerile tale. Pentru ei, un divorţ, o despărţire, un eşec financiar, sunt motive numai bune de a avea subiecte de discuţii...
Cei care bârfesc, disimulează orice adevăr, au spirit poliţienesc, moralism bănuitor şi coroziv.
Cred că bârfa este o boală a sufletului, incompatibilă cu virtutea. Şi, constat pe zi ce trece, că bârfitorii culeg roadele răutăţilor lor. Mă uit la ei cu milă şi văd cât sunt de nefericiţi. Şi asta mă face să cred cu tărie că suntem ceea ce vedem în ceilalţi şi că primim după cum ne este sufletul.



  1. foarte tare!!!uite asa ar trebui sa procedez si eu cu aia care ma musca toata ziua.imi dai voie sa copiez?:)

    RăspundețiȘtergere
  2. hmm mi-ai aratat ca poti fi si rea.pt ca sufletul frumos l-am cunoscut in postarea despre prietenie.nu sunt de acord cu rautati,desi postarea asta nu am cum sa nu o aprob:))imi place cum ai atacat subiectul.cel mai mult apreciez la tine ironia.asta m-a facut interesat de ceea ce scrii.si imi mai place ca ai curaj sa spui tot ce gandesti.alex(sibiu)

    RăspundețiȘtergere
  3. rea? :))
    stai ca acum apare careva si va spune "asta nu-i nimic!" :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Desigur, Anonim, iti dau voie sa copiezi. Dar ai grija cui dai, iti asumi riscul ca unora sa nu le placa... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. esti o supergagica!bravo!

    RăspundețiȘtergere
  6. cu siguranta celor vizati nu le-a placut postarea asta:))

    RăspundețiȘtergere
  7. asta e cel mai tare articol pe care l-am citit!bravo tie pt modul in care le dai cu tifla peste nas! si eu am o gasca intreaga in viata mea si o sa le trimit si lor ceea ce ai scris tu.sper sa inteleagace vreau sa le transmit!:))))))

    RăspundețiȘtergere
  8. Tocmai mi-a scris cineva un mail, in care mi-a marturisit ca are un anturaj defectuos, in care se barfeste foarte mult si nu stie cum sa scape de acolo. I-am spus ca daca anturajul nu poate fi schimbat, se poate schimba ea si cu timpul ceilalti nu o vor mai aborda daca vad ca nu au cu cine...
    Important e sa ne dam seama cum suntem si ca gresim ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ura!!!! Bravo!
    Si eu am trait asemenea experiente dar recunosc ca nu as fi avut maiestria sa redau cu atata acuratete trairile sufletesti din momentele acelea.
    Pentru aceasta iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Barfa e un soi de tratament pentru oameni cu o anumita forma de boala la ,,mansarda,...deci cand se simt rau, baga o doza de barfa, nu conteaza despre cine, nu se tine seama, pentru ei toti sunt egali.....
    Am intalnit si mai am inca de a face cu astfel de psihopati, la inceput pana sa inteleg adevaratul motiv eram stresata si bagam totul la suflet, insa cand am inceput sa fac diferenta si sa realizez ca acestia sunt bolnavi, m-am linistit si a inceput sa-mi fie mila de ei, ignorandu-i si prefacandu-ma ca totul e ok.
    Fara a le mai purta pica, acum a inceput sa-mi fie mila de ei, privindu-i ca pe niste ,,drogati,, fara scapare.
    Tu Irina ai simturi reale si o inteligenta remarcabila, poti intelege orice situatie doar inlocuindu-te in scena intamplarii, pe langa alte calitati pentru care multi se zbat o viata si nu le vor avea, se infiripa in jurul tau invidiosi de genul astora de mai sus, carora trebuie mereu sa i servesti cu ignore.
    Te pup si iti doresc multa bafta in tot ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu încă sufăr din cauza barfitorilor:(

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga Irina, cred ca nu ar trebui sa fim atat de exclusivistisi sa facem distinctie intre barfa rautacioasa, barfa care face rau, colportarea de neadevaruri si lucruri sordide, si barfa nevinovata, care este o forma de socializare normala. Si cand spun normala, inteleg prin asta incadrarea in limitele paradigmelor sociale. Evident, ca daca omul ar fi o fiinta perfecta si preponderent spirituala, normalitatea ar fi alta. Totusi, a judeca lumea dintr-un punct de vedere perfectionist, mi se pare pierdere de vreme si demers generator de frustrare. Oamenii sunt un amestec de bine si rau, si nici nu s-ar putea altfel. Atata vreme cat gesturile noastre sunt bine intentionate si nu avem a ne reprosa fapte excesiv negative, cred ca barfa nu ne poate afecta relatiile cu cei apropiati, care ne cunosc si cu persoanele inteligente care stiu sa faca distinctia intre realitate si fictiune. Cei care conteaza pentru noi si cei pentru care insemnam ceva s-ar presupune ca ne cunosc suficient pentru ca barfa rautacioasa sa nu ne faca rau. Recunosc ca am avut si eu experiente negative legate de "gura targului sloboda". Dar, in principiu, cred ca oamenii trebuie luati asa cum sunt si nu ne costa nimic sa ne inconjuram doar cu persoane compatibile. Restul pot sta foarte bine, cu parerile lor cu tot, dincolo de spatiul nostru personal.

    RăspundețiȘtergere
  13. http://www.crestemimpreuna.com/blog/110/iti-mai-amintesti-de-mine-barfa/

    Abraham Lincoln punea prietenilor sai urmatoarea intrebare: ”Daca cineva ar numi coada unui caine picior, cate picioare ar avea acel caine?” cand ei raspundeau „cinci”, el replica: ”Nu,un caine are doar patru picioare indiferent daca cineva numeste coada picior”.

    RăspundețiȘtergere
  14. Bravo , mi.ai placut mult ce ai scris ,

    RăspundețiȘtergere
  15. Ma regasesc in postarea ta. Te-am gasit dupa ce am cautat pe google "prietenii m-au facut sa barfesc". Am fost invatata sa nu vorbesc despre nimeni sau daca aflu ceva sa nu ma duc niciodata sa vorbesc despre ce am aflat cu alte persoane. Acum, s-a intamplat sa avem o colega noua in departament pe care nimeni nu o suporta. Ok, poate si ea a dat prea multe din casa despre ea si viata ei persoana si asta a facut ca oamenii sa o vorbeasca non-stop pe la colturi. Am facut-o si eu cu grupul meu. Tot ce auzeam, impartaseam cu clasa. Din pacate tipa a fost data afara intre timp si am realizat in sinea mea ca imi pare foarte rau pentru ea (chiar daca era in multe feluri). Am realizat ca asa cum eu defapt. Un om caruia ii pasa, caruia ii pare rau de nenorocirea altora. Acum realizez cat de barfitoare am ajuns din cauza unor oameni. In viata mea nu am barfit pe nimeni, pana la ea. Si mi-e scarba sincer de ceea ce am facut dar stiu ca nu am cum sa mai schimb trecutul, pot doar sa am grija pe viitor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Periodic oamenii au de incheiat cicluri de experiente.
    Oameni ca mine, dau sansa celorlalti si le acorda suficient timp pentru a-si arata calitatile si defectele.
    Iata ca dupa mult, mult prea mult timp pe care ti l-am acordat si de-a lungul caruia te-am lasat sa dansezi pe doua melodii diferite, “Zorba” pentru o prietenie pe care o clamai intre patru ochi si “Aria calomniei” pe care o interpretai in fata familiei, prietenilor si colegilor e nimerit sa iei o pauza pentru ca doua dansuri simultan sunt istovitoare.
    Sunt un om normal, asa cum ma cunosc de zeci de ani oamenii de calitate cu care sunt egal in valorile morale si preocuparile intelectuale.
    Asa cum spunea si Plesu, “Cum răspunzi unui rău ce ţi se face intenţionat? „Răspunsul tradiţional şi canonic este: <>.În general, răspunsul creştinesc la un rău este iertarea, întorci obrazul celălalt. Un călugăr, mai ironic, mi-a spus << acuma câte obrazuri ai? câte poţi să tot întorci?>>.”
    Dar, pentru ca in toata viata mea de pana acum nu am mai intalnit un om care in mod deliberat si insistent sa intretina o calomnie despre mine, simultan cu acceptarea gesturilor de prietenie pe care le-am facut total dezinteresat, imi permit sa intorc si obrazul celalalt si te iert.
    Am asteptat destul pentru a primi cel putin scuze. Era un mod onest de a recunoaste gresala si perioada de ratacire …eventual. Nimeni nu stabileste cine este celalalt prin calomnie. Viata nu ne-a fost data pentru asa ceva.
    Probabil ca ai oameni care te-au crezut iar eu am oameni care mi-au spus ca nu cred ce aud pentru ca m-au cunoscut nemijlocit si nu inghit lucruri gata mestecate de altii. Pentru acestia, toata stima! Pentru cei manipulabili, toata compasiunea…
    Nu urasc, nu huiduiesc, nu ma razbun, am deci si defecte, asa ca raman in continuare senin, linistit si iubitor de oameni.
    Si pentru ca orice scrisoare se incheie cu cateva cuvinte de bine, iti zic: “drum drept si lumina!”

    RăspundețiȘtergere