Prietenie



Cu ani în urmă, pe când locuiam în centrul Braşovului, am mers la un magazin să fac nişte cumpărături. În timp ce aşteptam la rând, am văzut în faţa mea un bătrânel care mi-a atras atenţia când şi-a numărat banii. Nu părea sărac, pentru că era imbrăcat decent, dar totuşi a scormonit după nişte mărunţiş pe care l-a numărat cu atenție. Când i-a venit rândul, i-a cerut vânzătoarei: "5 felii de parizer şi de restul banilor puţină brânzică de vaci”. Restul banilor însemna o sumă foarte micuţă, cu care în mod normal nu se putea cumpăra mai nimic...
— Of, tataie, aici nu e farmacie! Ce faci numa’ cu atâta mâncare, o dai la furnici? l-a întrebat vânzătoarea cu un ton nemulțumit.
Eu mă gândeam că poate bătrânelul era doar cumpătat şi îşi cumpăra, de obicei, porţii mici. Știam că majoritatea bătrânilor preferă să iasă zilnic din casă și să facă puțină mișcare, astfel încât era un motiv bine întemeiat să-și facă de lucru pe la magazine, ce alte activități mai pot avea la o vârstă înaintată, mai ales dacă sunt singuri?
— Parizerul îl dau la căţel, iar brânzica o mănânc eu cu mămăliguţă, a spus el, de parcă era dator să se justifice, fără să pară deloc supărat pe remarca nepotrivită și răutăcioasă a vânzătoarei. Ba chiar domnul avea un ton blând, un aer senin și părea foarte relaxat.
— Păi cum, tataie, matale dai mezelu’ la câine şi mănânci brânză seacă? Banii ăia nu-ţi ajung să-ţi iei destulă brânză! a zis vânzătoarea în gura mare, fără să ia în calcul că o aude toată lumea, în timp ce împacheta parizerul.
— Păi, câinele e bătrân şi doar parizer mai mănâncă, pentru că îi place și e moale, iar mie îmi place mămăliga cu brânză.
Vânzătoarea s-a apucat de cântărit brânzica, încercând să se încadreze în suma foarte mică pe care bătrânul i-o pusese pe tejghea.
— Rămâne aşa, tataie? Cum vrei să nimeresc eu la cântar? a întrebat vânzătoarea, strigând la bătrân de parcă ar fi fost surd.
Comportamentul ei era sub orice critică!
— Nu, vă rog... că doar banii ăştia îi am la mine.
Vădit deranjată, vânzătoarea a început să cântărească iar brânza, ba punând cu lingura în pungă, ba scoţând, iar eu mă uitam, consternată, cum se chinuia să facă potriveala, raportându-se la o valoare extrem de mică. Nu îmi venea să cred că nu lăsa de la ea câteva grame în plus!
Când am văzut-o cum se căznea să potrivească brânza pe cântar, în timp ce bătrânul o urmărea îngrijorat, m-am trezit spunându-i să-i mai pună două linguri pline.
— Sunteţi împreună? m-a întrebat, mirată, vânzătoarea.
— Nu, dar plătesc eu. Şi vă rog să-i cântăriţi şi toată bucata de parizer din care aţi tăiat, am zis încet, să nu audă toată lumea.
Mi-ar fi plăcut să nu mă audă nici domnul în vârstă și cred că, deși mă auzise, nu a înțeles ce se întâmpla. Probabil a crezut că mi-am pierdut răbdarea și că am cerut să fiu servită înaintea lui, dar a rămas calm în fața mea. Vânzătoarea s-a conformat bodogănind, eu am plătit foarte repede şi, până să apuce domnul în vârstă să se dezmeticească, am luat produsele şi i le-am îndesat în sacoșa pe care o ținea în mână. Îmi venea să fug de acolo pentru că mă simţeam ruşinată, de parcă făcusem ceva rău, de parcă furasem... De fapt eram complet dată peste cap, mă simţeam jenată faţă de bătrânel, gândindu-mă că poate gestul meu îl va face să se simtă umilit când nici prin cap nu-mi trecuse să deranjez cu ceva, dar îmi era rușine şi de ruşinea vânzătoarei, care făcuse băşcălie pe seama bietului om şi care nu se îndurase să lase o jumătate de lingură de brânză în plus, lucru care efectiv m-a șocat, mintea mea nu reușea să înțeleagă cum poate fi cineva atât de lipsit de empatie. Am ieşit afară din magazin, iar bătrânelul s-a ţinut scai după mine.
— Domnişoară, dar de ce aţi făcut gestul acesta? Mă simt îndatorat, vă rog să-mi daţi adresa, trebuie să vă aduc banii....
— Nu aveţi nicio datorie, a fost plăcerea mea, am continuat eu fără să mă opresc din mers.
Nu ştiam cum să scap de acolo, iar domnul în vârstă se străduia să se ţină după mine.
— Insist. Mâine vine pensia şi vreau să vă plătesc datoria. Ştiţi, mai aveam doar banii ăia până mâine la pensie şi de aia... Dar mâine iau banii şi...
Aşadar, bietul om mai avea câţiva bănuţi amărâţi până în ziua următoare, când primea pensia. Şi, cu ultimii lui bani, a luat de mâncare pentru el şi pentru câinele lui. Dar a făcut asta punând câinele pe primul loc, alocând pentru mâncarea câinelui o sumă mai mare ca să-i cumpere ceea ce-i plăcea, iar el urma să se hrănească din puţinii bani care-i mai rămâneau. Cum să nu-ți miște sufletul așa ceva?
M-a impresionat mult ce aflasem și m-am oprit în fața magazinului ca să-l privesc puţin pe omul acela special și să-l conving că nu-mi este dator cu nimic și în niciun fel. Era un domn pedant, foarte atent la felul în care ieșea din casă, purta cămaşă, cravată și sacou. Mă gândeam că, deși intențiile mele au fost cât se poate de bune, poate am făcut o gafă cu gestul meu şi nu ştiam cum să o repar.
— Locuiţi departe? l-am întrebat.
— Nu, la câteva minute... Trebuie să plec, că am lăsat câinele singur în casă. Domnişoară, vă rog, cum să vă returnez datoria?
— Nu aveţi nicio datorie, e plăcerea mea. De fapt, iubesc mult câinii şi am vrut să-i iau eu ceva bun căţelului dumneavoastră..., că am auzit fără să vreau... Știți, şi eu am avut un câine şi îmi e dor de el în fiecare zi...
— Atunci vă pot invita să-l cunoaşteţi pe Negruţu?
Nu l-am putut refuza, mai ales că i se citea în privire o încântare copilărească. Şi astfel am pornit împreună spre locuinţa bătrânului, care se afla într-o casă naţionalizată din centrul Braşovului. Apartamentul domnului Horațiu – pentru că așa se numea și se prezentase foarte ceremonios, avea două camere mari şi foarte înalte, iar pe mine m-a uimit încă de la intrare ordinea din casă, dar şi lucrurile vechi, mobila stil, veche și ea, şi câteva obiecte, care îmi aminteau de casa în care am copilărit. În timp ce bătrânul s-a scuzat, cât să pună în frigider mâncarea cumpărată, am admirat mulţimea de poze înrămate, aşezate peste tot prin sufragerie, dar şi în biblioteca impresionantă, plină până la refuz de cărți. De fapt, avea cărți peste tot, nu doar în bibliotecă, ci și pe masă, pe pervazurile ferestrelor și chiar și pe jos lângă un fotoliu. M-am aşezat pe un fotoliu pe care mă îndemnase să mă așez şi m-am jucat cu câinele, un cocker spaniel bătrânel și el, blânduț şi nu foarte energic. Foarte ospitalier, m-a întrebat cu ce m-ar putea servi, scuzându-se că nu era pregătit de musafiri și de aceea nu are bunătăți în casă și nici locuința nu este pusă la punct, dar i-am spus că mi-ar plăcea să se așeze și să stăm de vorbă. Am stat pe capul omului mai mult de o oră, dar nici nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. Mi-a povestit că a fost profesor de limba română, că soţia îi murise cu mulţi ani în urmă şi că nu mai avea pe nimeni pe lume în afară de Negruțu. Avea 82 de ani şi nu-i mai rămăseseră decât câinele, pozele şi cărţile. Și amintirile, desigur.
— M-aș bucura să-mi permiteți să vă ofer o carte în dar, mi-a spus când l-am anunțat că trebuie să plec.
S-a îndreptat spre bibliotecă și a zăbovit câteva clipe privind cărțile, apoi a scos una dintre ele și a întins-o spre mine. Era „Jurnalul fericirii”, a lui Nicolae Steinhardt. Am luat cartea și, cu inima strânsă că-i iau ceva atât de prețios, i-am mulțumit și am răsfoit-o puțin.
— Nu este tocmai o carte pentru vârsta dumitale, dar trebuie să o ai în biblioteca ta. Cândva, poate o vei citi. La timpul potrivit o vei face, sunt sigur. Mi-ar fi plăcut să-ți dau o carte mai frumoasă, mai potrivită vârstei tale, dar am ales toate cărțile de acel gen și le-am donat. În casa unui bătrân care a citit toate acele cărți doar ar fi stat degeaba și s-ar fi pus praful pe ele. Mare păcat ca o carte să rămână necitită.
Am știut că nu voi putea putea pleca de la domnul profesor ca de la un străin și că aceea nu era ultima oară când avea să ne vedem. L-am îndrăgit din prima clipă și îmi doream să facă parte din lumea mea, iar eu să fac parte din lumea dumnealui. I-am promis că-l voi mai vizita pentru a mai povesti despre cărți și literatură și s-a bucurat nespus. Mi-a dat numărul lui de telefon, iar o dată la câteva zile îl sunam și-l întrebam dacă este bine și dacă nu cumva are nevoie de ceva. Mereu îmi spunea că se simte mai bine decât s-ar aștepta, ținând cont de vârsta pe care o are și că nu se poate plânge decât de singurătate. Și tocmai pentru a-i alina măcar puțin singurătatea, am început să-l vizitez și să petrec timp cu el. Iar asta m-a schimbat foarte mult. Domnul profesor mă aștepta de fiecare dată cu emoţie și îmi pregătea întotdeauna câte o carte pe care mă ruga să o citesc. Ar fi vrut să-mi dăruiască toate cărțile lui, dar nu am acceptat decât câteva și pe acelea cu inima îndoită că îl despart de ele, știind cât de mult le iubea și mai ales că îi plăcea să le recitească iar și iar. Când l-am întrebat de ce pierde timpul să citească din nou o carte pe care a mai citit-o, mi-a spus că nu este timp pierdut, dimpotrivă, că este timp câștigat, mai ales atunci când cartea pe care o recitești îți oferă de fiecare dată emoții frumoase.
— Este ca atunci când te întâlnești cu un prieten și el, printre altele, îți povestește lucruri pe care ți le-a mai povestit, dar niciodată nu percepem la fel o poveste, o situație, mereu descoperim altceva și învățăm ceva nou. Sunt cărți pe care le-am citit de mai multe ori și asta doar pentru că am îndrăgit personajele și mi se făcea dor de ele.
Domnul profesor vorbea despre cărți cu aceeași dragoste și cu același respect cum vorbea despre oameni.
— O carte este o parte din viața celui care a scris-o. Şi-a așezat în ea gândurile, trăirile și mai ales o bucată bună din viață. Cărţile trebuie tratate cu respect, pentru că ele reprezintă însuşi sufletul autorului, mi-a spus domnul profesor într-o zi. Iar eu am scris acea frază în jurnalul meu, aşa cum mă învăţase tata – să scriu tot ceea ce-mi place și nu aș vrea să uit.
Compania domnului profesor Horațiu era oaza mea de liniște, evadarea din cotidian, din rutina de zi cu zi, din lumea agitată care făcea prea mult zgomot fără să spună în schimb mare lucru. De multe ori preferam să-mi petrec timpul cu el decât să mă întâlnesc cu prietenii mei. Îl însoțeam adesea atunci când mergea la mormântul soției sale și de fiecare dată se oprea să „salute” câte un prieten care se odihnea în același cimitir. Îi plăcea să ne plimbăm prin parc și dacă ar fi putut, ar fi stat ore în șir pe o bancă doar să privească trecătorii. Îi lipseau oamenii și dacă eu, sătulă de compania lor, le vedeam toate defectele, domnul profesor vedea numai binele și frumosul din fiecare. Pur și simplu se bucura nespus de oameni, fie că era un vecin pe care-l întâlnea și cu care schimba câteva impresii despre vreme, fie că era vânzătoarea de la magazin, fie că erau simpli trecători, persoane necunoscute, la care găsea mereu ceva de admirat, niciodată de criticat. De fapt, nu l-am auzit niciodată să vorbească de rău pe cineva. Era prea bun, prea înțelept și prea domn ca să expună pe cineva.
Cu timpul, împreună cu domnul profesor mergeam la toate piesele de teatru care se jucau în Brașov, era companionul perfect. Multe dintre ele le-am văzut și de două, trei ori, iar când l-am dus pentru prima oară la cinema a fost încântat ca un copil care descoperise un loc nou de joacă. Nu mai fusese de ani de zile să vadă un film la ciematograf, cum o făcea pe vremuri, cu soția. Am fost împreună și la operă şi am urcat cu telecabina din Poiana Braşov în Postăvarul, unde nu mai fusese „de zeci de ani“. Jucam şah împreună, iar câteodată, în timp ce eu îi găteam câte ceva, dânsul îmi citea poezii, cu o intonaţie specială, cu o însuflețire care îmi făcea sufletul să vibreze. I-am fost alături când a fost bolnav şi, mai ales, când i-a murit câinele. Nimeni nu merită să fie singur în astfel de momente, când rămâi fără sufletul care ți-a fost familie atâta timp... Iar după o lună, i-am dus un alt câine, un pui de cocker spaniel auriu, de care domnul profesor s-a bucurat foarte mult.
Îl iubeam foarte mult pe domnul Horațiu. Mulţi dintre cunoscuții mei nu mă înţelegeau, ba chiar mă condamnau că sunt ciudată, alegând compania unui bătrân în locul distracţiilor cu tinerii de vârsta mea. Au mai fost şi unii care credeau că urmăresc să-mi lase „averea“ sa, neştiind că toată averea lui consta în câteva lucruşoare care, pentru mulţi, nu valorau nimic. Domnul profesor mi-a mărturisit într-o zi că am fost copilul pe care nu l-a avut niciodată. Iar eu i-am răspuns că dânsul mi-a fost ca un tată, că mi-a fost și bunic şi profesor şi prieten drag. Poate că Dumnezeu l-a adus în viaţa mea să-mi fie alinare după plecarea tatălui meu, care îmi lipsea atât de mult. Prin bunătatea sa și prin dragostea lui părintească, omul acela necunoscut până la întâlnirea mea cu el din magazinul cu parizerul și brânzica, a reuşit să umple golul pe care mi l-a lăsat în suflet moartea tatălui meu. Pentru că după plecarea tatei, m-am învinovățit mereu că nu mi-am petrecut mai mult timp cu el, că nu am mers să ne distrăm mai mult, că nu l-am ascultat mai mult și fiindcă nu am știut cum să-i fac bătrâneţea mai frumoasă. Nu pentru că tata ar fi fost foarte bătrân sau pentru că s-ar fi purtat ca un bătrân, avea 65 de ani când a murit, iar faptul că la 50 de ani am venit eu pe lume l-a întinerit și l-a obligat cumva să trăiască lângă și cu mine încă o copilărie și o adolescență pline de peripeții și veselie. Am fost mereu un copil vesel și fericit, în ciuda oamenilor care credeau că, doar pentru că nu cresc într-o familie în sensul clasic al cuvântului, ar trebui să fiu tristă și neîmplinită. Dar tata mi-a oferit o copilărie minunată, plină de bucurii și de dragoste, în care nu am dus lipsă de nimic din ceea ce au copiii crescuți în familiile cu doi părinți. Ba chiar am avut mai mult ca destui dintre ei.
Domnul profesor mi-a oferit şansa să mă vindec puțin de durerile mele, să învăț să nu mă tem să-mi fie dor și să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, să caut mereu oamenii pentru care pot însemna ceva, cărora să le fiu folositoare și să le fiu alinare și iubire.
Probabil că Dumnezeu ne trimite în viaţă persoanele potrivite și doar în momentele potrivite, doar atunci când ne sunt de ajutor sau când le putem fi noi de ajutor, le scoate în calea noastră pentru a ne sprijini să depăşim anumite etape, pentru a ne impulsiona evoluția, pentru a învăța ceea ce ne trebuie pentru a fi pregătiți în fața următoarelor experiențe de viață, pentru a ne regăsi echilibrul interior. Și mai cu seamă ca alături de ei să ne iertăm pentru toate nereușitele noastre și să avem mereu pe cineva care să ne iubească și pe care să iubim...


Fragment din cartea Fluturi


http://bit.ly/Fluturi-1si2-IrinaBinder
http://bit.ly/Fluturi-3-IrinaBinder

185 de comentarii

  1. foarte frumos!te admir pt felul in care vezi lucrurile

    RăspundețiȘtergere
  2. inima vede lucrurile pe care de multe ori ochii nu le pot vedea...

    RăspundețiȘtergere
  3. esti o persoana sensibila si profunda

    RăspundețiȘtergere
  4. ai un stil sa lasi omul fara cuvinte.....

    RăspundețiȘtergere
  5. mariusica, ma bucur ca ai revenit! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. cred ca de acum voi vedea cu alti ochi batranii.niciodata nu stii cine e omul,ce poveste de viata are....
    foarte frumoasa lumina in care ai expus totul,ai dat o valoare imensa sentimentelor

    RăspundețiȘtergere
  7. aveam nevoie sa citesc asa ceva

    RăspundețiȘtergere
  8. mi-a mers la inima!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi -au dat lacrimile instantaneu
      .Am avut si eu fericirea sa intalnesc in viata o persoana speciala ca D-ul professor.Nu o voi uita Niciodata!!!Persoane deosebite ramase in anonimat ,dar Regii sufletelor noastre PE viatà.R

      Ștergere
  9. impresionant....dnul profesor a avut noroc ca ai aparut in viata lui.si tu la fel ca ai invatat de la el atatea lucruri bune

    RăspundețiȘtergere
  10. Mira, ma bucur ca ti-ai facut timp sa citesti si ca ti-a placut!

    RăspundețiȘtergere
  11. o lectura potrvita pt a incepe duminica.f frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  12. acum aflu eu ca ai blog?:)

    RăspundețiȘtergere
  13. din pacate nu mi respectam batranii nu mai avem rabdare cu ei,ne legam de ei mereu si-i tratam gresit.nu ne mai gandim ca sunt suflete si ei.asta e o lectura care ar trebui sa ne aduca aminte ca toti batranii merita sa fie repectti si intelsi.unii sunt foarte singuri.....macar sa-i respectam daca nu putem sa fim bun si intelegatri cu ei.mi-a placut foarte mult,ai scris cu sufletul

    RăspundețiȘtergere
  14. Orice om merita respect, indiferent de varsta, indiferent de cine este, fie el si un om al strazii.
    Batranii, de care "ne impiedicam" peste tot si de care nu avem loc, trebuie tratati cu intelegere si rabdare. Candva vom fi ca ei, sa-i tratam asa cum ne-ar placea sa fim tratati atunci...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu ce varsta ai,dar gandirea ta este atat de profunda si atat deluminata ca ma uimeste mereu,indiferent ce citesc scis de tine ! Iti multumesc pentru ca existi !

      Ștergere
    2. Pur si simplu nu-mi gasesc cuvintele , cat de impresionata am fost cand am citit un fragment din ,,FLUTURI''. Irina esti fenomenala !

      Ștergere
  15. impresionanta poveste despre o prietenie frumoasa intre doua suflete care aveau nevoie unul de altul.ai amintiri frumoase,irina!bagajul tau este plin de lucruri frumoase si speciale.

    RăspundețiȘtergere
  16. Iti multumesc ca existi ,iti multumesc pentru puritatea cu care scrii ,iti multumesc ca mai indrumat sa iti citesc micile povestioare!Esti deosebita!

    RăspundețiȘtergere
  17. buna.nu te cunosc...am gasit blog-ul tau din intamplare..foarte frumoasa experienta ta!!pot sa o postez la mine pe cont-ul de facebook?:D o seara frumoasa in continuare!:)

    RăspundețiȘtergere
  18. Va multumesc tuturor celor care impartasiti cu mine acest spatiu!

    RăspundețiȘtergere
  19. rodica pelteanu28 august, 2011 22:05

    draga irina,nu stiu cine esti,dar sunt sigura ca esti un om minunat.am citit cu lacrimi in ochi povestea ta.este o lectie de viata.mi-am adus aminte de bunicul meu care era genul de om al domnului profesor.cred ca suntem binecuvantati atunci cand avem in viata asemenea persoane.
    ma bucur ca am gasit acest blog,astept cu nerabdare sa citesc tot ce ai scris.cu mult drag,rodica pelteanu din constanta

    RăspundețiȘtergere
  20. buna dimineata!mi-a dat cineva acest link.nu am cuvinte sa iti spun ce mult mi-a placut povestea ta!mi-ar placea sa fim prietene pt ca imi place mult cum gandesti.cred ca ai un suflet minunat.o zi frumoasa iti doresc,o sa citesc mai multe aici azi impreuna cu colegele de munca.carmen

    RăspundețiȘtergere
  21. Bine ai venit, Rodica! iti multumesc pentru aprecieri!
    Sper sa nu dezamagesc, sa va placa toate postarile :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim Irina pentru tot ceea ce faci, pentru tot ceea ce impartasesti cu noi!

      Ștergere
  22. Bine ai venit, Anonim! iti multumesc pentru aprecieri! Niciodata nu refuz o prietenie ;)

    RăspundețiȘtergere
  23. draga irinuca te cunosc de cind erai mica.mi-ai dat un buchet de bujori la nunta mea da nu cred ca iti mai aduci aminte,eram vecina in spate in caraiman.eliza mi-a dat lincul asta.chiar ma intrebam daca esti in romania ptr ca stiam ca esti in germania.sa sti ca te-am apreciat mereu ptr ce fetita exemplara ai fost cuminte si frumosa si mereu le-am povestit la copiii mei despre tine cum de mica aveai grija de casa si cit erai de ordonata.mai cinti?cintai foarte frumos si desenai.te pupa marilena

    RăspundețiȘtergere
  24. foarte frumos ai scris.eu stiu cit de mult ai tinut la tata tau e si normal ptr ca el te-a crescut.marilena

    RăspundețiȘtergere
  25. oricine ai fi iti multumesc pt ca ai scris aceasta poveste.mi-a prins tare bine!o zi buna!cornelia din galati

    RăspundețiȘtergere
  26. Esti deosebita!NO COMMENT!Daniela.

    RăspundețiȘtergere
  27. draga Irina.....nu pot decat sa iti spun ca ai dreptate....dzeu ne trimite in viata oameni potriviti.am citit plangand si mi-am dat seama ca tatal meu in varsta de 78 de ani nu va trai vesnic..iti multumesc din suflet!am de gand sa fac niste lucruri pt tatal meu....iti multumesc oricine ai fi tu esti minunata!

    RăspundețiȘtergere
  28. Impresionant! foarte impresionant!...Nu ma asteptam sa se ajunga atat de departe aceasta povestire! Cu fiecare rand pe care il citeam consternarea mi se ducea la un nou nivel!

    Apreciez in mod deosebit curajul tau de a-ti urma instictul, multi ar fi renuntat la presiunile „prietenilor”!

    Nimic nu este intamplator pe aceasta lume. Mai devreme sau mai tarziu vom intelege toate „de ce-urile” care ne framanta!

    RăspundețiȘtergere
  29. ooofff...... Dumnezeuleeee!!!!!!!!! am citit si plang ,m-a impresionat tare mult povestea ta....nu mai am cuvinte :(( ALINA(BV)

    RăspundețiȘtergere
  30. extraordinar..plang de 5 minute :)

    RăspundețiȘtergere
  31. draga irina ma bucur mult ca tem descoperit esti o tinara deosebita te urmaresc si pe fs cit priveste batrinii mai atins pina la lacrimi cu aceasta poveste eu una apreciez si respect batrinii fie el profesor sau boscheter macar pentru faptul ca au trecut prin aceasta veata care nu este deloc usoara

    RăspundețiȘtergere
  32. Bineinteles ca m-a apucat plansul,dar cred ca esti o persoana norocoasa si nu intamplator cunosti oameni de calitate.ma bucur ca imparti si cu altii experientele tale,mai invatam si noi ceva.felicitari

    RăspundețiȘtergere
  33. nu pot sa spun decat MULTUMESC! esti o minune!

    RăspundețiȘtergere
  34. Foarte frumoasa povestea si deasemenea cu multe lucruri de invatat:) Timothy %-)

    RăspundețiȘtergere
  35. Foarte frumos din partea ta ..asa trebuie sa facem totzi cei tineri .......odata si odata o sa fim si noi batrani.

    RăspundețiȘtergere
  36. pt tot ce am simtit citind aceste randuri,iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  37. O lectie de viata de la care multi dintre noi avem ceva de invatat.Voi citi tot ce ai postat,.. cat despre tine pot sa spun doar atat NATURALETE,ATITUDINE,ELEGANTA...Multumesc lui Dumnezeu ca mai sunt si oameni capabili sa transmita ceva. Felicitari si mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  38. Ma regasesc intru-totul in cele scrise de tine, in anul 2008 si eu am pierdut o persoana draga mie, bunicul meu, cea mai cerebrala persoana care a facut parte din viata mea. Si eu am un respect deosebit pentru generatiile trecute si ma misca intotdeauna orice gand despre ei. M-ai emotionat pana la lacrimi...

    PS: Te-as ruga frumos, daca imi poti spune si mie cum se numesc melodiile de pe fundal.

    Toate cele bune.
    Monica.

    RăspundețiȘtergere
  39. Va multumesc tuturor pentru ca ati citit pentru ca ati simtit si pentru toate gandurile bune!

    RăspundețiȘtergere
  40. Melodiile care se aud in fundal sunt:

    Yruma - River flows in you
    Yann Tiersen - The Piano - Amazing Short
    OMAR AKRAM - Dancing with the wind

    RăspundețiȘtergere
  41. Iti multumesc din suflet.

    RăspundețiȘtergere
  42. Nu am cuvinte sa descriu, Irina, ma bucur ca mai exista astfel de oameni, ca tine si ca prin intermediul scrierilor tale am avut sansa sa cunosc o particica din sufletul tau.

    RăspundețiȘtergere
  43. "Cred cu tărie că Dumnezeu ne trimite în viaţă persoanele potrivite, în momentele potrivite, pentru a ne ajuta să depaşim anumite etape, pentru a ne ajuta să evoluăm, pentru a ne ajuta să învaţăm ceea ce trebuie, să ne regăsim, să ne iertăm, să iubim..."
    Tu, pentru mine, esti acea persoana... Am dat peste pagina ta exact cand aveam nevoie mai mare de ceva pt suflet..
    Corina G.

    RăspundețiȘtergere
  44. Multumesc inca o data, tuturor!

    Ovidiu, tu esti un om asa de frumos, nu degeaba ne-am intalnit.

    Corina, sunt aici daca ai nevoie de mine. Imi poti scrie daca vreodata doresti. Pupici si imbratisari!

    RăspundețiȘtergere
  45. Superb.Si eu sunt de parere ca Dumnezeu ne trimite persoanele potrivite la momentele potrivite in viata noastra, atunci cand avem mai mare nevoie. De aceea iubesc eu viata chiar si atunci cand totul pare pierdut...

    RăspundețiȘtergere
  46. M-a impresionat povestea ta pana la lacrimi si multumesc lui Dumnezeu ca mai exista oameni buni ca tine! Esti o incurajare pentru mine, sa stii!

    RăspundețiȘtergere
  47. Așa este. Dumnezeu aduce în viața noastră exact oamenii de care avem nevoie. Trebuie doar să fim atenți, să deschidem ochii mari și să privim la bogăția lor sufletească, nu la cea trecător de lumească. Și eu am avut bucuria de a avea un astfel de om la un moment dat în viața mea. http://eutherpe.wordpress.com/2009/07/19/am-cunoscut-o-pe-didia-saint-georges

    RăspundețiȘtergere
  48. Superb asa este ca Dumnezeu ne trimite in viata noastra exact oameni de care avem mare nevoie,dar nu pretuim anumite lucruri ...Dragos M.

    RăspundețiȘtergere
  49. Draga Irina,vreau sa-ti multumesc ca existi si iti marturisesc am 58 de ani si artcolul tau ma impresioant pina la lacrimi.Vreu sa-ti spun ca nu toata lumea inbatrineste frumos ca domnul profesor HORATIU L.Vreau sa-ti spun ca DUMNEZEU te iubeste ti-a scos in calea ta asa un om de frumos( sufleteste ).DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE SI SA-I IERTE TOATE PACATELE DOMNULUI PROFESOR.Iar tie iti urez tot binele din lume si sa fi fericita alaturi de cei dragi.

    RăspundețiȘtergere
  50. Draga Irina, iti multumesc ca existi eu am 58 de ani si am plins cind am citit articolul tau .Sa iti dea DUMNEZEU tot binele din lume pentru-ca ai reusit sa ii faci ultimi ani din viata domnului profesor frumusi . Dar tu esti o norocoasa pentru-ca l-ai intilnit pe domnul profesor HORATIU L.un om cu o frumusete sufleteasca aparte DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE SI SA-I ERTE PACATELE.

    RăspundețiȘtergere
  51. foarte frumos.am plins in hohote

    RăspundețiȘtergere
  52. Esti reala? hm..... sincer... ma lasi fara cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  53. 3 carti m-au facut sa plang pana acum,la 25 de ani:Elevul Dima dintr-a saptea,Singur pe lume si Fluturi:) si aceasta poveste.mi-as dori sa am o prietena ca si tine,as avea multe de invatat,dar cum spui si tu oamenii potriviti apar la momentul potrivit,si pana atunci pot sa ma bucur de postarile tale.mult succes in continuare pt ca meriti,esti o persoana deosebita!

    RăspundețiȘtergere
  54. nici nu iti imaginezi cat de bine imi face ceea ce citesc aici pe situl tau!iti multumesc pentru asta. esti un om minunat!codruta m

    RăspundețiȘtergere
  55. Irina, am un singur regret,ca nu te-am descoperit mai devreme!!!tot ceea ce scrii tu e plin de sensibilitate.te pup

    RăspundețiȘtergere
  56. Foarte frumos....din pacate, eu nu pot citi nici macar astfel de pagini fara sa simt un pic de amaraciune si resentiment...pt ca in viata reala, (ce citesc parca e o poveste, doar o dorinta sincera ca viata sa fie frumoasa ca o poveste). Sint atatea episoade din viata mea ce contrazic ac poveste.. Conteaza oare? cred ca da, pt ca nu traim in norisori pufosi, si aici jos, si batranetea unora e un monstru ascuns...Uite, eram copila, si, la 2-3 case de mine locuia dna prof de mate, si, intrand in casa ei, era atata ordine, ma fascina exactitatea cu care fiecare detaliu avea locul precis, povestea in spatele fiecarui coltisor de poveste; imi placea sa intru, sa discut cu tatal ei, ce imi povestea de fului lui, ce facuse cariera, de fiica lui stiam, si visam pe firul povestilor, pana intr-o zi, cand o mina de fier s-a inclestat in jurul meu, nu stiu cum am reusit sa scap...am uitat, eram mica; de profu de mate din liceu, fascinant, ne feream toate, varsta? nedefinit de inaintata...de curand, se stersesera din memorie episoadele astea, am intrat intr-o curte desprinsa din 'dumbrava minunata', sa mai continui?!...imi placea si mie sa admir intelepciunea si virtutea, dar, apropo'naivitatea, pardon, lipsa de asemenea experiente aproape ca ma fac sa cred ca nu esti o ea....

    RăspundețiȘtergere
  57. iti multumesc pt aceasta poveste care mi-a amintit de bunicul meu!plang de dor.te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  58. se ,,vede,,ca ai un suflet de exceptie si de aceea atragi oameni buni,as spune ca legea atractiei este demonstrata prin povestea ta.cu drag Adela M

    RăspundețiȘtergere
  59. Sincer am plins,imi place cum gindesti,ne asemanam foarte mult,pacat ca trec pe linga noi zilnic astfel de oameni minunati dar nu dam importanta.Eu am fost crescuta de bunici,amindoi au murit din pacate,mi-ai trezit atitea amintiri...Te imbratisez si iti mai spun odata imi place fff mult cum esti ca fire,cum gindesti,cum expui atit de natural trairile tale.Alexandra

    RăspundețiȘtergere
  60. Cata frumusete si bunatate in randuri astea!

    RăspundețiȘtergere
  61. MI-AU DAT LACRIMILE CITIND POVESTEA TA,FOARTE FRUMOS...

    RăspundețiȘtergere
  62. de obicei nu sunt o persoana rabdatoare...insa povestea ta am citit-o cu atata liniste...cred ca am mai vazut numele paginii tale pe facebook insa curiozitatea nu a fost atat de mare incat sa o accesez..acum imi dau seama cate am pierdut
    azi am citit textul tau,"nu mai am timp" si asta m-a facut sa ajung aici...
    in cateva minute am zambit si am lacrimaat in timp ce ti-am citit cateva postari....
    scrii din suflet si asta e cat se poate de evident...
    bravo si sunt atat de fericita ca am intrat in lumea ta...
    tot respectul din partea mea,
    te
    imbratisez cu drag,larisa

    RăspundețiȘtergere
  63. Foarte emotionant ! Mi-au dat lacrimile...nu poti fi decat o persoana minunata pentru a putea transmite prin scrierile tale atatea emotii si liniste...te imbratisez cu drag,Ionela

    RăspundețiȘtergere
  64. Scrii prea frumos... Si reusesti sa transmiti sentimente prin ceea ce scrii... Felicitari! Nu multi reusesc asta...

    RăspundețiȘtergere
  65. Oau deci ieri am aflat de blog-ul tau.....Am citit fluturi....este minunata aceea carte! Am citit si aceste povestioare....Am plans...esti o persoana foarte speciala.De curiozitate cartea Fluturi este publicata? Mi-asi dori foarte mult sa o citesc!!! Esi unica Irina

    RăspundețiȘtergere
  66. Va multumesc tuturor pentru ca impartiti cu mine aceste bucatele de suflet!

    RăspundețiȘtergere
  67. Cartea Fluturi urmeaza a fi publicata... va voi anunta la timpul potrivit.

    RăspundețiȘtergere
  68. Buna Irina,
    Multumesc ca mi-ai permis sa fac parte din patratica ta. Esti minunata.
    Verginica

    RăspundețiȘtergere
  69. o poveste frumoasa care m-a facut sa lacrimez,si ma bucur sa pot citi asemenea lucruri care sa mai rascoleasca sufletele noastre si sa ne scoata din rutina asta zilnica

    RăspundețiȘtergere
  70. O poveste cu adevarat emotionanta,am plans si am simtit durerea din sufletul tau.......

    RăspundețiȘtergere
  71. pasaj din "Fluturi"...am lacrimat acum ca si cand ar fi fost prima data cand am citit-o! Respect!

    RăspundețiȘtergere
  72. imi pare foarte bine ca te-am descoperit. imi umpli sufletul de minunatii cand iti citesc povestile. cred ca esti un super om si mi-as dori din suflet sa putem fi cat mai multi oameni in adevaratul sens al cuvantului in societatea asta in care traim.FELICITARI PENTRU TOT CE FACI

    RăspundețiȘtergere
  73. Mi-au dat lacrimile citind... Ai un suflet minunat! Batranii merita ajutati intotdeauna... pacat insa ca multi dintre noi suntem mult prea ocupati ca sa mai privim si in jurul nostru.

    RăspundețiȘtergere
  74. Mai mult decat o poveste,isi lasa amprenta in gandul meu.Foarte frumos! Insa,vezi tu,Irina....si la un comm de pe aceasta pagina,si cam peste tot,lumea spune "vai,ce sentiment minunat sa mai citim asa povesti frumoase care ne face sa tresarim si ne umple sufletul de bucurie,ba chiar ne invata sa fim mai buni si sa ne apreciem mai mult[...]bla-bla-bla....De ceva ani,vad astfel de exprimari in mod aproape obsesiv.....Si totusi nici o schimbare!! De ce?! Eu cred ca se intampla asta pentru ca lumea s a obisnuit sa traiasca in diversitate,si totusi nu o accepta in totalitate..lumea s a obisnuit sa specifice faptul ca realizeaza cateva "lipsuri" esentiale vietii....Si totusi,ramane la fel....e neschimbata...In fata pc ului cu un text de suflet,reactionam.....Dar cand ne am ridicat de la pc,am si uitat ce am citit si la cea mai mica scanteie reactionam impulsiv si jignim,si spunem vorbe care nu se uita usor.....Emmm...cam asta e parerea mea :) Mult succes in continuare,esti o scriitoare destul de buna,daca imi permiti sa te numesc asa :) ps: si eu scriu,poezii ori diverse texte.. si iubesc momentele in care sunt doar eu,cu sufletul linistit si gandul lin....si le astern pe foaie intr o armonie pe placul meu :) Sa ai o seara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  75. Felicitari pentru ce ai scris. Ma impresioneaza si-mi face ziua mai frumoasa. :>

    RăspundețiȘtergere
  76. MIHAELA-TARGOVISRE21 iulie, 2012 18:06

    Timpul acordat unui asemenea om,un necunoscut care pana la sfarsitul vietii te-a avut in preajma sa, ma face sa inteleg ca ai o inima foarte mare,un suflet curat si o educatie minunata!sa-ti dea Dumnezeu sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  77. Multumesc pt. aceste randuri.Le-am citit cu ochii plini de lacrimi...

    RăspundețiȘtergere
  78. Dumnezeu lucreaza prin oameni ! Imi este foarte clar ca tu esti unul din oamenii Lui ! Felicitari , Irina, pentru tot ce scrii !

    RăspundețiȘtergere
  79. Felicitari! A fost superba povestioara ! Ai un suflet minunat ! Respect !

    RăspundețiȘtergere
  80. steluta.stanciu7.ss@gmail.com08 august, 2012 17:32

    am trait si eu o astfel de experienta asemanatoare cu o batranica pe care pana la urma am parasit-o pentru ca erau prea multi cei ce se uitau la mine cu ochi rai crezand ca vreau averea ei...acum de curand mi-a scos D-zeu in cale o alta in aceeasi situatie, e un semn ca n-am reusit sa-mi termin treaba, asa ca pe ea n-am s-o mai parasesc :)ma bucur ca te-am "cunoscut".

    RăspundețiȘtergere
  81. Superb, impresionata pana la lacrimi. Esti un om care cunoaste adevaratele valori ale vietii. Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  82. ...am citit pentru a doua oara,aceasta povestioara a ta si de fiecare data m-a impresionat pana la lacrmimi...(poate si pentru ca,si eu sunt o pers.mai in varsta si cu multa sensibiitate...)Am citit mult din ce ai postat si astept cu nerabdare cartea ta cu...fluturii...esti cu adevarat o persoana speciala,de la care se poate invata multe...(Despre tine am afat de la fiica mea Daciana,care te iubeste si te apreciaza f.mult.)Iti doresc pe mai departe mult succes in tot si mai ales o evolutie spirituala cat mai frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  83. e atat de frumos ce ai spus tu acolo,incat am plans...esti o persoana tare deosebita si de apreciat !felicitarile mele

    RăspundețiȘtergere
  84. O poveste care mi-a atins inima si m-a facut sa ma gandesc la bunica mea care de multe ori am regretat ca nu am privit-o asa cum trebuie si am condamnat-o nestiind ce este in sufletul ei ...sper sa pot sa petrec mai mult timp cu ea acum ca are 82 de ani si nu stiu cat va mai fi printre noi...multumesc pentru inspiratie , se vede ca ai un suflet deosebit si ca stii sa imprastii miresme care imbie oameni spre frumos ...

    RăspundețiȘtergere
  85. Am ramas fara cuvinte... Bravo! Bravo pentru ceea ce scri si pentru ca ai curajul sa o faci - eu nu-l am. Bravo ca sti sa apreciezi aceste momente speciale alaturi de persoane la fel de speciale. Nu esti o ciudata, esti ceea ce vrei sa fi! Nu te schimba prea mult.
    Iar cartea ta.. va avea succes, sunt sigura! A.

    RăspundețiȘtergere
  86. Lefter Constanta14 octombrie, 2012 01:59

    Foarte frumos. O lectie de viata,o lectie pentru noi toti.Putini dintre noi mai stim ce e aia omenia.Santem o lume fara prejudecati ,tratam totul cu indiferenta ce se antamla an jurul nostru , ne gandim doar numai la noi,... si atat...Daca fiecare din noi am fi cu aceisi intelegere si recunostinta fata de aproapele nostru,atunci poate lumea se va schimba ,dar vorbesc de lucruri care sant foarte greu de atins an zilele noastre.Si totusi le multumim putinelor persoane care mai sant ca tine.

    RăspundețiȘtergere
  87. multumesc! multumesc pentru faptul ca inca mai exista persoane ca acestea! inca nu-mi vine sa cred.... ...........

    RăspundețiȘtergere
  88. Foarte frumos , mi-au dat lacrimile .....Felicitari !!!!

    RăspundețiȘtergere
  89. Cuvintele sunt de prisos...Am plans citind aceste randuri. Esti o persoana deosebita cum rar mi-a fost dat sa intalnesc...din pacate. Te admir tare mult si sper ca viata sa iti ofere numai bucurii. Cu mult respect, Iulia! Te pup si te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  90. ce lectie de viata ! ce exemplu ptr noi toti ! nu va cunosc , dar am inceput sa citesc postarile d-voastra , imi plac f mult ! ptr cateva momente uit de tot si parca traiesc ce spuneti , aveti ceva special... Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  91. Asa este!Dumnezeu ne ajuta sa trecem peste momentele grele,aducandu-ne in viata persoane care ne ajuta sa gasim drumul pierdut!
    De cate ori am facut si eu astfel de gesturi, cu ochii plini de lacrimi,nestiind cine sunt acele persoane! Si nici nu avea importanta.... Ma impresioneaza enorm batranii,persoanele care au ajuns in neputinta,financiara sau fizica,cine stie din ce motive...Si noi putem fi intr-o zi asa....Sa fii bun,e lucru mare!
    Te respect pentru ceea ce esti,dar mai ales pentru invataturile pe care ni le dai!
    Mihaela C.

    RăspundețiȘtergere
  92. Esti o persoana minunata!!!sa nu te schimbi niciodata!!o seara placuta!!

    RăspundețiȘtergere
  93. superb....Irina esti foarte talentata, un suflet sensibil si curat.Sa nu te schimbi niciodata.Mi-au placut enorm povestioarele postate de tine. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  94. Impresionant! Mi-au dat lacrimile citind acesta poveste. Ma bucur ca ti-am descoperit blog-ul si de-abia astept sa citesc urmatoarea poveste, gandita, simtita si scrisa de tine! Mihaela S.

    RăspundețiȘtergere
  95. Ma regasesc atat de mult in postarile tale...ma bucur mult ca te-am descoperit

    RăspundețiȘtergere
  96. Mi-au dat lacrimile. Asa mi se intampla cu o vecina de peste 80 de ani e la mine de acasa careia de fiecare data cand o vizitez ma apuc sa ii fac curatenie, sa stam la taclale, sa imi spuna din povestile tineretii ei si este tare placut sa o asculti. Felicitari pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  97. Ma rog lu Dumnezeu sa ma ajute sa fiu o persoana asa buna ca tine. .

    RăspundețiȘtergere
  98. Se spune ca intalnirile vietii sunt guvernate de soarta...incalciri in sforile destinului...

    RăspundețiȘtergere
  99. abia iti astept cartea, ma tulbura sensibilitatea ta, iar trairile tale sunt expuse intr-un fel..in care nu te mai saturi sa citesti..

    RăspundețiȘtergere
  100. nu stiu ce as putea sa spun acum dupa ce am citit despre aceasta prietenie...doar ca ma bucur foarte mult ca v-am descoperit!

    RăspundețiȘtergere
  101. superba poveste.... impresionanta!
    Numai bine
    @Emilia

    RăspundețiȘtergere
  102. Parea mea ca se preteaza ca sceariu pt un film ... poate reusesti sa colaborezi cu un regizor roman :)

    RăspundețiȘtergere
  103. Superba povestire. Cam trei sfert din poveste am citit-o cu lacrimi in ochi. Fiecare persoana pe care o intalnim, o intalnim cu un scop, iar cel din povestirea ta a fost unu maret si deosebit de frumos. Ma bucura mult sa citesc asa ceva si cu atat mai mult ma bucura faptul ca s-a intamplat cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  104. prietenia inseamna pentru mine-cunoastere.te cunosti pe tine prin cunoasterea oamenilor de langa tine.ei sunt universul tau.fac parte din viata ta cu acceptul tau.teama probabila de singuratate,te face sa-ti doresti prieteni,oamenii care te intregesc in cunoasterea ta te pot ajuta sa afli menirea ta si rolul tau in viata ta,in vietile lor.avand prieteni,nu esti singur,''suntem noi'' ca parte a lui ''sunt eu''.prietenii adevarati sunt rari dar merita sa incerci a afla de ce sunt rari?.da, faptul ca sunt rari se datoreaza pentru ca sunt unici pentru tine,au rolul lor in viata ta.daca ai prieteni adevarati esti un om binecuvantat si pentru asta nu uita sa multumesti in fiecare zi lui dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  105. Un articol scris în iulie 2011, stârneşte emoţii şi face să vibreze sufletul şi acum la tâta timp, dovada incontestabilă că mesajul transmis este şi va fi înţeles aşa cum se cuvine!a fost un semn şi o întâmplare care te-a marcat şi ţi-a desăvârşit personalitatea, important este că ai răspuns şi că ai reuşit să te bucuri de această întâlnire specială.Felicitări şi succes în ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  106. Am plans citind aceasta poveste.

    RăspundețiȘtergere
  107. Mi-au dat lacrimileeee.....extraordinara poveste de viata! felicitari inca o data pt. tot ceea ce faci si ne mangaie sufletele!!!!

    RăspundețiȘtergere
  108. Foarte frumos , ai un talent deosebit . Mi-au dat lacrimile , e foarte frumoasa si impresionanta povestea :X

    RăspundețiȘtergere
  109. Foarte frumos, esti o persoana minunata :)

    RăspundețiȘtergere
  110. mai rar sa vezi sau sa auzi asa ceva...tineri din ziua de astazi mai mult isi bat joc de ei ce vad pe youtube ma lasa fara cuvinte;(de ce sa ajute sau sa stea de vorba cu un batran?sunt de-o nerusinare iesita din comun..dar de la batrani ai ce invata cat sunt de dulci nu toti dar totusi ajuta-l cand are nevoie si sunt destule situatii cand i-ai putea ajuta..eu sunt aici in spania de 8 ani si te rog sa ma crezi ca batrani sunt pe linia intai sunt f. apreciati de copii si ajutati le face cadou vacante sunt f preocupati de ei

    RăspundețiȘtergere
  111. Mi-a placut mult! Emotionant!

    RăspundețiȘtergere
  112. Emotiile m-au coplesit!

    RăspundețiȘtergere
  113. nu stiu daca faci parte din aceasta lume da sincer nu imi pasa fie ca esti pamanteana ,fie ca nu ...imi doresc da devin prieten cu tine....asa gandire,asa profunzime nu am intalnit....

    RăspundețiȘtergere
  114. Nu faptul ca un om alege sa rasfete cainele inainte de a-si cumpara lui de mancare m-a uimit pentru ca, avand un caine de care sunt foarte atasata, inteleg foarte bine asta. M-a uimit reactia ta, care a fost una extraordinara. De multe ori ma uit la batrani, sau la oameni fara posibilitati, si as vrea sa ma transform in zana lor buna, macar pentru cateva minute, si sa le aduc zambetul pe buze cu o floare, o cafea sau un sandwich. Cateodata fac asta, insa raman anonima. Frumusetea gestului tau nu se opreste doar la ceea ce s-a intamplat cand l-ai intalnit pe d-l profesor, acolo incepe doar.
    Nici nu stim cate minuni poate ascunde sufletul unui om in varsta. Nu stiu de ce nu suntem mai deschisi catre ei, pentru ca noi toti vom deveni candva batrani, si ar trebui sa avem mai multa intelegere fata de ei. In fond, sufletul nu imbatraneste niciodata, iar bogatia lui nu se risipeste.
    Multumesc, Irina, ca ai impartit cu noi bucuria de a fi si de a simti langa tine un prieten adevarat. Sunt sigura ca de acolo, de sus, d-l profesor zambeste catre tine.

    RăspundețiȘtergere
  115. vezi Irina cata lume ai cucerit? si eu sunt foarte curioasa sa te intalnesc,sa te cunosc ,sa povestim.Esti o incantare! Multumesc ca existi.

    RăspundețiȘtergere
  116. Esti minunata Irina.
    Cand am citit acest fragment,mi-am condirmat ca acolo unde esti tu,se afla si bunatatea,pentru ca in sufletul tau sta multa dragoste,pe care nu ti-e teama s-o impartasesti cu noi.
    Iti doresc tie si cititorilor tai un weekend cald si plin de ganduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  117. Iti inteleg pierderea.Si eu am avut o asemenea relatie cu o persoana draga mie,povestea este asemanatore numai ca dansul nu era profesor,ci veteran de razboi:)

    RăspundețiȘtergere
  118. Foarte frumos si sensibil.

    RăspundețiȘtergere
  119. Esti un om minunat !

    RăspundețiȘtergere
  120. In ziua de azi puțini oameni mai vede lumea cu ochii sufletului. Dumnezeu a făcut să primesc cartea ta într-un moment propice, într-o etapă în care încercam să redevin ceea ce am fost,să mă regăsesc, după ce unii oameni mi-au distrus sufletul. Cartea ta m-a ajutat mult în această etapă. :) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  121. am citit plangand ce ai scris...... ai puterea sa patrunzi in cele mai ascunse locuri ale inimii....iti multumesc ca existi.Dana

    RăspundețiȘtergere
  122. Sunt barbat si totusi...am plans cand citeam randurile tale...de multe ori suferim in viata, poate prea mult, insa...vin ocazii si persoane care te ajuta prin acest mod ca si tine, sa te ajute sa treci peste toate. iti multumesc pt asta.

    RăspundețiȘtergere
  123. Lacrimile mi-au curs pe obraz cind iti citeam rindurile.....o poveste din viata ta impresionanta si intilnirea ta cu un om minunat care ti-a ramas in suflet.....esti deosebita si tranzmiti emotie prin cuvintele tale si eu sunt din Brasov si ma bucur mult ca te-am descoperit

    RăspundețiȘtergere
  124. Toti oamenii trebuie respectati! Foarte frumos si induiosator articolul, si eu am cunoscut un batran care acum imi lipseste.

    RăspundețiȘtergere
  125. Regretul meu...ca nu au si batranii cont de facebook, acces la blogul tau altfel, cu siguranta te-ar cauta cu totii, ca un suflet ca al tau rar mai gasesti. Felcitari! Magda H. Bucuresti

    RăspundețiȘtergere
  126. Am 60 de ani,si nu este o rusine sa recunosc ca am si plins un pic, o poveste foarte frumoasa si trista.Va rog sa ma scuzati daca am scris incorect ,am plecat din Romania la virsta de 19 anii.

    RăspundețiȘtergere
  127. Poveste adevarata, frumoasa si in acelasi timp trista. Amalgam de trairi simtim citind postarea. Amintirile noastre se impletesc cu ale altora.

    RăspundețiȘtergere
  128. Yvonne Macdougall14 iulie, 2013 23:16

    Mi-a placut foarte mult povestirea , m-a emotionat. Voi cauta cartea "Fluturi" . Ma bucur ori de cate ori intalnesc oameni cu suflet mare, ma fac sa nu ma mai simt singura intr-o lume gri.

    RăspundețiȘtergere
  129. voi cauta si eu cartea!
    multumesc frumos pt. miscatoarea scriere a ta! ...
    de cite ori nu mi s-a intimplat si mie asa ceva...din pacate nu mai avem timpul necesar sa "vedem2 pe ceilalati!!
    multumesc inca o data!

    RăspundețiȘtergere
  130. Mi-a placut si impresionat foarte mult povestirea....cu siguranta Dumnezeu trimite persoana potrivita la locul potrivit si in momentul potrivit!!!...te felicit si iti multumesc pt ca ai facut publica povestirea !!!

    RăspundețiȘtergere
  131. Extraordinar,m-a facut sa plang,impresionant,cum pot lua legatura cu tine?

    RăspundețiȘtergere
  132. M-a impresionat atat de tare ce ai scris incat mi-au dat lacrimile.Ma bucur nespus ca ti-am descoperit blogul...

    RăspundețiȘtergere
  133. La ceea ce scrii tu,mereu lacrimez.Asta daca sufletul ti-e pe masura celor scrise de tine.:)

    RăspundețiȘtergere
  134. Desi au trecut mai bine de ani de la publicare, emotia transmisa de acest minunat articol m—a facut sa lacrimez... multumesc ca te—am descoperit...

    RăspundețiȘtergere
  135. Eşti extraordinară Irina... mulţumesc că te-am descoperit...


    RăspundețiȘtergere
  136. Chiar esti o persoana extraordinara cat suflet pui in ceea ce scrii...ne faci sa lacrimam fara sa vrem...cand am citit aceasta minunata povestioara deja imi imaginam totul, descrii fiecare detaliu atat de frumos ... ai un suflet minunat....mai rar oameni ca tine.Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  137. minunat!cuvintele sunt de prisos in aceasta intamplare,e minunat ca a-ti putut sa oferiti iubire si a-ti primit inzecit iubirea si experienta omului dintr-o viata,sunte-ti norocoasa in aceasta privinta,va doresc tot binele din lume si nu uitati ca,prin ceea ce scrieti face-ti sufletele sa vibreze si poate la unii ne aratati calea si ne dati curaj,,,,,,,,,ssincere multumiri

    RăspundețiȘtergere
  138. Emotionant Irina! Aceasta poveste ma face sa plang, as vrea ca toti cei care citesc sa urmeze exemplul tau, poate astfel intreaga omeniere ar devenii mai buna, mai generoasa, mai calda, mai umana, ptr ca se pare ca in ultima vremea ne-am cam dezumanizat. Dar asa cum tu insuti spui in citatele tale, Dumnezeu nu oboseste niciodata sa ne ierte, iar noi nu facem altceva decat sa tot asteptam iertarea Lui fara a da nimic in schimb:(

    RăspundețiȘtergere
  139. Am citit 'Fluturi' fără să suflu! Am citit-o de trei ori (socotind și pasajele promo de pe site, pe care le-am citit de două ori până să fac rost de carte...) căutând cumva parcă o continuare la ceea ce-mi doream eu să aflu..., însă n-am găsit... Aș vrea parcă să știu cu cine ai rămas... Sau cu cine ești, ce faci în fiecare zi, ce muncești. Atât de mult mi-ai pătruns în suflet, Atât de mult te caut! Simt un gol într-un anumit colțișor al inimii mele care trebuie să te cuprindă pe tine. M-am „împrietenit” cu tine și cu „Insomnii” tocmai pentru a mai afla câte ceva vești de la tine. Ori de câte ori recitesc pasaje din carte mă cuprinde dorul de tine, Irina. Îți doresc toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  140. Esti minunata,aveam nevoie sa descopar oameni ca tine,in lumea in care traim nu prea mai exista sperante..

    RăspundețiȘtergere
  141. Sunteti minunat de sensibila! Si transmiteti asta tuturor cititorilor dvs. Respect!

    RăspundețiȘtergere
  142. Irina, esti atat de tanara, raman uimita cate experiente de viata ai adunat.Fiecare text de al tau ,ma face sa plang.Iti multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  143. Draga Irina., as dori sa incep prin a-ti spune ca esti un om extraordinar.,ma bucur ca am descoperit blogul tau.,povestea ta mi-a ajuns la suflet.,la fel si restul povestirilor.,esti o scriitoare minunata.,ramai asa in continuare.,mult succes.,Deea

    RăspundețiȘtergere
  144. Draga Irina., esti o persoana extraordinara.,ma bucur ca am descoperit blogul tau.,povestea ta mi-a ajuns la suflet.,mult succes in continuare...tine-o tot asa!!!!.

    RăspundețiȘtergere
  145. citesc cu atat de mult drag postarile tale,Irina!! felicitari si multa sanatate!!

    RăspundețiȘtergere
  146. Dumnezeu te-a trimis pe tine,persoana potrivita,la momentul potrivit!ITI MULTUMESC PENTRU TOT FRUMOSUL !ITI MULTUMESTE O LUME INTREAGA,PENTRU TOT CE NE DARUIESTI ZI DE ZI! Astept cu multa nerabdare,revederea! Imbratisari!

    RăspundețiȘtergere
  147. Inca ceva am descoperit ca avem in comun, Irina, si eu ma imprietenesc chiar fara sa vreau cu domni in varsta, respectabili si educati... probabil mi-e dor de tata ;)

    RăspundețiȘtergere
  148. Irina esti deosebita. Brovo petru tot ceia ce faci

    RăspundețiȘtergere
  149. M-am trezit plangand, cu o tristete si un regret ca sensibilitatea acestui batranel nu o sa mai avem parte, in aceasta lume.

    RăspundețiȘtergere
  150. Dar cu Robert mai tii legatura? :)

    RăspundețiȘtergere
  151. Este adevarata povestea?m-a impresionat foarte tare si sunt curioasă daca această poveste superba este adevarata...Robert exista in realitate??

    RăspundețiȘtergere
  152. Dragii de ei! Atat de saraci material dar, atat de bogati sufleteste incat pentru cel care ii este prieten da totul. Sunt asa de frumosi acesti oameni, sunt asa de bogati sufleteste. Cand esti langa ei simti ca ai o enciclopedie a vietii, a istoriei, iar povestea frumoasa relatata de ei e cu un final care te lasa sa visezi cu ochii deschisi. Ma bucur nespus de oportunitatea avuta. Iti multumesc ca ai avut grija de d-ul profesor.

    RăspundețiȘtergere
  153. as vrea sa invat de la tine irina ,mai multe si poate sa ma ajuti sa nu ma mai in cred in orice persoana ,poate ... am citit primul capitol Fluturi ...foarte frumos emotionant ai un talent de a emotiona oamenii ...intamplarile sunt reale ??? MULTUMESC !!!!

    RăspundețiȘtergere
  154. profund emotional..............

    RăspundețiȘtergere
  155. Draga Irina, esti un suflet deosebit. Ai aparut in viata mea intr-un moment foarte greu mie, Ma regasesc in tot ceea ce scri, m-ai ajutat si m-ai facut sa vad lucrurile altfel...Dupa cum ai spus si tu cred " că Dumnezeu ne trimite în viaţă persoanele potrivite, în momentele potrivite, pentru a ne ajuta să depaşim anumite etape, pentru a ne ajuta să evoluăm, pentru a ne ajuta să învaţăm ceea ce trebuie, să ne regăsim, să ne iertăm, să iubim.." Iti multumesc! Felicitari pentru TOT ceea ce faci! Iulia

    RăspundețiȘtergere
  156. Mai urmeaza un al treilea volum la "Fluturi"?

    RăspundețiȘtergere
  157. Sufletul are o metoda foarte simpla care ne ajuta sa intelegem atunci cand un loc sau o persoana ne face sa ne simtim bine . Nu conteaza cat suntem de departe . Exista mereu legaturi invizibile care se transforma intr-o emotie, in bucurie, durere, in zambet sau lacrimi, chiar si intr-o amintire cu toate ca ochii nu le pot vedea. Multumesc ca existati... O noapte cu vise implinite...
    Cu drag E

    RăspundețiȘtergere
  158. Ce om bun esti Irina! Desi abia "te-am cunoscut", te citesc cu mare drag intrucat ai profilul unui om cu care mi-ar placea sa impart o prietenie!

    RăspundețiȘtergere
  159. O poveste emotionanta si in acelasi timp o poveste care ne invata sa fim darnici si buni pentru ca la randul nostru vom fi rasplatiti! Eu chiar cred ca dl profesor a fost trimis de dumnezeu sa iti umple golul ramas de tatal tau. Sa ne bucuram in fiecare zi de persoanele dragi noua! Te pup cu drag si liniste,Irina! :) :*

    RăspundețiȘtergere
  160. Am citit "Fluturi" cu sufletul la gură... Te admir si imi place mult felul profund si sensibil in carevte exprimi.Iti doresc succes si multe bucurii

    RăspundețiȘtergere
  161. Bună Irina, e ptr.prima data când scriu pe acest blog. Îți mulțumesc că exiști. Ți-am citit cărțile dar și aproape toate postările de pe facebook. Emoționant acest fragment... Și eu ma sensibilizeze și ajut mereu sufletele în etate care sunt atât de neajutorați uneori... Sa ii vezi la o casa de marcat cum isi numără ultimii bănuți îți rupe sufletul... Îți doresc Draga Irina un an liniștit în continuare și oameni buni și frumosi alături de tine.

    RăspundețiȘtergere
  162. Minunat și adevărat text,vreau cele 4 volume din Fluturi,eu le-am citit de la o prietena, Mihaela blonda,acum câțiva ani,o persoana minunata,mama a dou băieți gemeni Raul ai Kevin,acum le vreau ptr.fata mea,va mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere