Nimeni...

Nimeni nu știe câte lacrimi se pot ascunde după un zâmbet senin și cald, pentru că nimeni nu știe că de multe ori ai nevoie de o mască fericită pentru a îndrăzni să înfrunți lumea.

Nimeni nu-ți cunoaște suferința și nimeni nu are cum să ți-o înțeleagă cu adevărat, pentru că nimeni nu trăiește în locul tău.

Nimeni nu știe ce încărcătură grea porţi în suflet și de aceea orice nimeni te va împovăra fără milă cu greutăți nemeritate.

Nimeni nu știe că adormi noaptea chinuită de frământări și că ziua nu-i decât o prelungire a coșmarurilor de peste noapte.

Nimeni nu se bucură pentru fericirea ta așa cum te-ai aștepta, de aceea este mai bine să-ți împărtăşeşti fericirea numai cu cei foarte apropiaţi, astfel ca nimeni altcineva să nu știe, pentru că alţi nimeni te vor invidia şi vor îndrepta asupra ta gânduri răutăcioase.

Nimeni nu știe că îți trebuie foarte puțin ca să fii fericită, pentru că orice nimeni trăiește cu impresia că ai aceleași așteptări și aceleași valori ca și el, însă nu este aşa: tu ai înţeles că îţi trebuie foarte puţine lucruri ca să fii fericită deoarece tu te mulţumeşti sincer cu ceea ce ai.

Nimeni nu își poate da cu părerea în mod justificat despre tine, pentru că nimeni nu te cunoaște cu adevărat – și totuși orice nimeni trăiește cu impresia că știe destul despre tine încât să te judece şi să îţi pună la îndoială alegerile și motivele inimii.

Nimeni nu știe că pentru cineva anume tu însemni totul, pentru că unii știu doar că pentru ei tu nu însemni nimic.

Nimeni nu știe că, între cât de mult poți și cât de mult vrei să arăți, este o mare diferență.

Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea pretenția ca tu să pui nevoile sale pe primul loc.

Nimeni nu știe că doar un suflet curat te poate vedea curat, pentru că aceia care au noroi în suflete n-au cum să vadă limpede.

Nimeni nu știe că, din mulţimea de prieteni care te înconjoară uneori, poate că niciunul nu îți este prieten cu adevărat, ci doar o cunoştinţă care se laudă cu amiciţia ta.

Nimeni nu remarcă faptul că exiști decât numai dacă ieși în evidență cu ceva neobişnuit... Aşa se face că nimeni nu va observa când vei face o faptă bună, dar o lume întreagă va fi cu ochii pe tine și te va arăta cu degetul atunci când vei greși.

Nimeni nu știe că, pentru a-şi câştiga privilegiul de a vedea profunzimea şi sinceritatea sufletului tău, are nevoie tot de un suflet sincer, de aceea te va acuza de nesinceritate atunci când îți vei proteja secretele și fragilitatea sufletească.

Nimeni nu știe cât și cum iubești, pentru că nicio iubire nu seamănă cu cealaltă și pentru că nu orice nimeni este capabil să iubească.

Nimeni nu îți înțelege nevoia de afecțiune și dorul de cineva drag, așa cum nu îți înțelege nici nevoia de singurătate și de izolare.

Nimeni nu știe că nu aștepți nimic de la nimeni, dar că totuși ai fi atât de fericit să primești măcar puțin din ceea ce meriți. Şi fără să ţi se ceară ceva în schimb.

Nimeni nu știe că, deși prăbușit la pământ, te poți ridica fără niciun ajutor pentru că prea puţini vor sări să te ajute fără să le ceri, iar alți nimeni vor trece indiferenţi pe lângă tine, lăsându-te pe jos. 

Fragment din Cartea Insomnii

Copilărie...

Mămica mea, când eram mică

făcea conserve, dulceţică,

îmi pregătea mereu păpică,

mă copleşea cu căldurică.

Îmi împletea în zori codiţe,

spăla, călca fuste, rochiţe

și se juca mereu cu mine,

se îngrijea să-mi fie bine.

Mă aştepta mereu la şcoală,

mă alina la greu, la boală,

mă-mbrăţişa când mi-era frică

şi când mă simţeam singurică.

Mergeam oriunde împreună,

m-a învăţat cum să fiu bună,

m-a ajutat ca să cresc mare,

puternică si încrezătoare.

M-a învăţat cum să iubesc,

să iert, să-ncerc să nu rănesc

să nu cunosc ura şi teama,

să o iubesc mereu pe MAMA...

Îmi cumpăra tot ce pofteam!

Mă asculta când îi cântam,

dar, am uitat să spun un lucru:

mămica mea... a fost tăticu...

Scrisă de copilul din mine, într-o manieră copilărească, şcolărească, dar plină de recunoştinţă și iubire pentru tatăl meu, care m-a crescut...

Acum știu...

Acum știu să trăiesc... pentru că există o diferență între „a trăi” și „a exista”.

Acum ştiu că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea şi n-am să mai uit asta niciodată.

Acum știu că între iubire şi ură există o barieră mult prea fragilă și mai știu că pentru a-ți transforma un prieten în duşman nu trebuie neapărat să-i greşeşti, ci este de ajuns să nu îi faci pe plac doar o singură dată.

Acum știu că niciun străin nu te poate iubi, nu te poate ajuta şi nu te poate ierta aşa cum o fac părinţii tăi.

Acum știu că anumite drumuri au un singur sens şi că pe el nu există cale de întoarcere.

Acum știu că lucrurile nespuse la timp, zadarnic sunt spuse prea târziu.

Acum știu că uneori e mai bine să îţi ascunzi fericirea de ochii lumii, ca să nu le stârneşti invidia celor neîmpliniți, pentru că nicio fericire nu durează atât de mult şi atât de intens încât să combată răutatea permanentă din jur.

Acum știu diferența dintre complimentele dezinteresate și lingușire şi răspund la fiecare cu cuvinte potrivite.

Acum știu să nu mă mai pun suflet acolo unde dau de rea-voinţă, rea-credinţă şi prostie.

Acum știu că în spatele bunelor intenții se pot ascunde uneori şi interese proprii.

Acum știu că sensibilitatea este văzută, de multe ori, ca fiind slăbiciune.

Acum știu că este mai onorant să pierzi decât să câștigi trișând.

Acum știu că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut, adică viaţă scursă fără posibilitatea de a se mai întoarce.

Acum știu că e inutil să vreau să mă fac iubită de suflete ce n-au înţeles singure să mă iubească...

Acum știu că mai întâi de toate trebuie să încerc să mă ajut singură și abia apoi să strig după ajutor.

Acum știu să nu mai caut vinovați pentru eșecurile mele și să îmi asum responsabilitatea deplină pentru felul în care arată viaţa mea. Altfel spus, mi-am acceptat cu demnitate greșelile, neputințele și slăbiciunile şi am ales să mă iert pentru fiecare dintre ele.

Acum știu că am voie să greșesc, dar că oamenii nu au voie să mă judece pentru asta. Că nu trebuie să cer nimănui aprobare pentru felul în care îmi trăiesc viața şi că singurul care poate să mă judece şi să mă condamne este numai Dumnezeu.

Acum știu că am dreptul să fac orice alegeri vreau eu, și nu ce vor alții, mai bine sau mai rău intenţionaţi.

Acum știu că nu trebuie să depind de nimeni pentru a fi fericită şi sunt cu atât mai recunoscătoare cu cât fericirea mea e înmulţită astăzi cu doi.

Acum știu că nu oricine mă ascultă e şi interesat de problemele mele şi că în spatele aparentei curiozităţi nevinovate a unora se poate ascunde o dorinţă concretă de a-mi face rău.

Acum știu că exhibându-mi fragilitatea sufletească îmi asum riscul să se profite de vulnerabilitatea mea.

Acum știu că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima și că amândouă pot fi supuse rătăcirilor.

Acum știu să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influențează viața și îmi răstoarnă întreg universul.

Acum știu că tot ce aparține trecutului trebuie să rămână în urmă, că durerile sufletești nu se vindecă odată cu trecerea timpului, ci iertând.

Acum știu că viața înseamnă să faci alegeri în fiecare clipă și că niciodată nu este prea târziu să o trăiesc așa cum îmi doresc.

Acum știu că numai de mine depinde cum percep singurătatea: ca pe o nenorocire sau ca pe o binecuvântare (fiindcă în singurătate omul are șansa să se redescopere, să facă alegeri fără a fi influențat de dorințele altora şi să evolueze).

Acum știu că nu e cazul să dau importanţă părerilor altora despre mine fiindcă oamenii mă vor eticheta mai mult după prejudecățile lor decât după calitățile sau faptele mele.

Acum știu că nu e important să fiu acceptată de toată lumea și că îmi pot vedea de drum și fără să am aprobarea tuturor.

Acum știu că răutatea este boala sufletelor singure și neîmplinite, iar bunătatea o binecuvântare oferită de Dumnezeu.

Acum știu că trebuie să existe și buni, și răi, pentru a da farmec vieţii pe Pământ, şi că oricine se poate schimba neașteptat, atât în bine, cât și în rău.

Acum știu că întotdeauna va exista cineva mai bun decât mine şi că acesta nu e un motiv să mă îngrijorez.

Acum știu că nu voi găsi niciodată la alții răspunsurile la întrebările mele existențiale, ci în mine însămi.

Acum știu că starea mea de spirit depinde doar de mine – nu de starea vremii, nu de toanele altora.

Acum știu să îmi păstrez echilibrul în mers şi nu uit niciodată cine m-a învățat să merg și cine m-a susținut să nu cad.

Acum știu că, indiferent cine mă pune la pământ, numai în faţa lui Dumnezeu pot să-mi plec genunchii.

Acum știu că orice ceartă degradează sufletul, de aceea evit conflictele – nu din laşitate, ci pentru că sunt conştientă că niciun război, cât de mic, n-a adus vreodată ceva bun.

Acum știu că oamenii care mă vorbesc pe la spate s-au aşezat singuri în locul pe care îl merită – în urma mea – şi atunci de ce să le dau eu mai multă importanţă?

Acum știu că n-ar trebui să am așteptări de la oameni, fiindcă nu toți se vor purta mereu echitabil.  

Acum știu că atunci când iubești, nu există distanțe care să nu poată fi parcurse, lucruri care nu poată fi spuse, nici probleme de nerezolvat, nici greșeli de neiertat.

Acum știu că oamenii care azi mă iubesc cel mai mult pot fi primii care dispar când mi-e greu, dar asta nu mă împiedică să iubesc iar și iar.

Acum știu să pierd, să iert și să uit.

Acum știu că iubirea nu trebuie dovedită și justificată.

Acum știu că iubirea nu trebuie păzită.

Acum știu să mă iert, să nu mă mai condamn pentru nereușite și să mă iubesc.

Acum știu că lucrurile făcute cu iubire devin cele mai mari și mai frumoase realizări. 

Acum știu că există Dumnezeu, care mă poartă pe brațe atunci când nu mai pot să merg, care îmi trimite un om bun atunci când rămân singură, care îmi trimite un vis nou atunci când nu mai aspir la nimic.

Acum știu că nimic nu este posibil fără Dumnezeu.

Fragment din cartea Insomnii (care se poate comanda aici: Cartea Insomnii)