Diferențe

Încă de mici suntem învățați să facem diferențe între oameni. Respingem copiii diferiți de noi, etichetați de societate după criterii de etnie și condiție socială.
“Sa nu faci diferența între oameni. Să nu jignești un om care are o altă etnie, pentru că nimeni nu este vinovat pentru ceea ce s-a născut. Noi nu putem alege să ne naștem români, țigani, unguri, etc. Nu respinge niciun om, chiar dacă ceilalți îl resping. Caută să cunoști un om înainte să spui despre el că este urât, rău sau prost. Există oameni buni și oameni răi, în toate rasele umane. “ - mi-a spus tata mereu.
Colega mea de bancă din școala generală a fost țigancă. Deși am fost respinsă de ceilalți copii pentru că am ales-o pe ea, nu regret nicio clipă.
Mai târziu în viață, am ales la fel. Nu am respins niciun om pe criterii de etnie, orientări religioase și alte considerente. 
Astfel mi-am oferit șansa să întâlnesc oameni minunați, fără de care nici nu îmi imaginez cum ar fi fost viața mea.

Prăjiturele cu dragoste

Am un principiu foarte bine stabilit: atunci când cineva îmi face un bine, nu rămân datoare. Orice gest îl întorc şi nu ca un act de obligaţie, ci din toată inima. Ştiu să apreciez un bine pe care cineva mi-l face. Şi abia după ce răsplătesc acel bine, mă bucur cu adevărat...

Când eram mică, aveam o vecina drăguţă, care, ştiind că sunt crescută doar de tata, îmi aducea din când în când câte ceva dulce. De sărbători, mereu făcea un cozonac şi pentru mine şi tata. Eram atât de încântată şi de recunoscătoare pentru gesturile ei, încât îmi doream enorm să mă revanşez. Pe atunci aveam de dăruit doar îmbrăţişări, desene copilararesti şi câte o felicitare de 8 martie.

Îmi amintesc că într-o zi i-am spus vecinei mele că atunci când voi creşte mare o să mă revanşez faţă de ea, pentru toate bunătăţile pe care mi le-a dăruit.

Anii au trecut. Am plecat cu intenţia de a rămâne definitiv în Germania, dar m-am întors în ţară. Mi-am amintit de vecina mea bătrânică, pe care nu o mai văzusem de peste 16 ani şi m-am bucurat când am aflat că încă trăia.

Am cumpărat ce am crezut eu că i-ar aduce bucurie, câteva dulciuri, cafea, un capoţel frumos şi am mers să o vizitez. Nu vă pot spune bucuria dânsei când m-a văzut.

“Mi-ai promis că o să mă răsplăteşti şi uite că ai făcut-o, deşi eu credeam că ai uitat”. – mi-a spus.

Cum să uit? Surpriza însă, am avut-o eu... Depănând amintiri, vecina mea, foarte bătrână deja, a adus o cutie din carton. Păstrase toate desenele mele, toate felicitările de 8 martie, inclusiv o floare de colţ presată, pe care i-o dăruisem cândva... M-am simţit importantă... pentru că vecina mea mă păstrase în inima ei... Atunci am realizat că toţi cozonăceii şi toate prăjiturelele pe care mi le-a adus, au fost atât de bune şi de dulci, pentru că erau umplute cu iubire. Ştiţi ce cred eu? Că nişte simple prăjiturele oferite atunci, m-au format ca om... m-au învăţat să fiu recunoscătoare, să dăruiesc, să iubesc.

Cred că fiecare am întâlnit în viaţă un suflet care a făcut un gest frumos pentru noi. Încercaţi să răsplătiţi oamenii buni. Faceţi o surpriză, o bucurie, chiar şi o simplă vizită, care arăta că nu ai uitat un om, poate face pe cineva fericit. Şi fericirea se va întoarce negreşit la voi.
Sentimentul că ai adus un strop de bucurie în inima cuiva e atât de plăcut!

Ochelari de cal

Cu siguranţă aţi auzit expresia “ai ochelari de cal”, nu? 

Dar nu ştiu dacă aţi văzut vreodată un cal echipat cu “ochelari”. 

De fapt aceşti ochelari sunt două apărătoare, care nu-i pemit calului să vadă în lateral. 

Scopul lor este ca animalul să nu se sperie atunci când alţi cai, oameni, sau maşini, trec pe lângă el. 

Eu cred că noi oamenii suntem “înzestraţi” cu asemenea ochelari. Din păcate. Pentru că mulţi dintre noi, nu vedem în jurul nostru ceea ce ar trebui. 

Nu vedem decât înainte, concentraţi şi determinaţi să ajungem acolo unde ne dorim. 

Din cauza ochelarilor de cal, nu vedem suferinţele şi nevoile celor de lângă noi. 

Nu vedem faptele bune, nu vedem ceea ce e frumos. 

Nu-i vedem pe oamenii care merg alături de noi, părinţii noştri, fraţii, prietenii şi toţi cei care fac parte din viaţa noastră. 

Nu vedem oamenii aşa cum sunt, pentru că trecem pe lângă ei, privind înainte. 

Nu vedem şansele care ni se acordă. 

Nu vedem eforturile celor care încearcă să ne ajute şi să ne aducă bucurie. 

Nu vedem intenţiile bune. 

Nu vedem natura, nu vedem un animalut care cerşeşte puţină atenţie. 

Nu vedem frumosul şi nici iubirea, care se afla peste tot în jurul nostru... 

Ne sperie toate acestea? 

De ce purtăm ochelari de cal?! 

"Cu ochii aţintiţi spre steaua idealurilor, nu vedem cum călcăm în picioare iarba şi florile..."